Guvernul incepe “joaca” de-a restructurarea

Sub presiunea străzii, a opoziţiei şi a mediului de afaceri, premierul Boc a anunţat că Guvernul demarează restructurarea dură a sectorului public, cea mai amplă din ultimii 20 de ani.

Măsura se vrea ca o salvare (pentru prea mulţi prea târzie) a sectorului privat de o creştere de taxe sau de o devalorizare abruptă a leului care ar fi împins afacerile – cele care finanţează sectorul public – şi mai jos pe panta recesiunii.

Restructurarea prsupune pe lângă reduceri de personal, reducerea tuturor cheltuielilor cu bunurile şi serviciile din ministere cu 20%, în vreme ce plafonul lunar de carburanţi alocat instituţiilor publice pentru parcul auto va fi redus cu 50% (primarul din marea localitate Piatra Neamţ, pdl-istul Gheorghe Ştefan foloseşte 1000 de litrii de carburant/lună).

În prezent se fac analize privind reducerile şi se lansează zvonuri. Iată câteva dintre ele:

- numărul angajaţilor din ministere şi din agenţiile guvernamentale şi fondurile de salarii aferente vor fi reduse cu 25%. Premierul nu a confirmat acest procent, afirmând că analizele pe fiecare minister sunt în curs;

- la fiecare minister, cu excepţia celor foarte mari, cum ar fi Internele şi Externele, vor rămâne doar doi secretari de stat (s-a mai spus de peste o jumătate de an);

- măsura reducerii salariilor în sectorul public cu 25% şi a pensiilor cu 15% va intra în vigoare de la 1 iulie, a anunţat ministrul finanţelor Sebastian Vlădescu;

- FMI va elibera României cea de-a cincea tranşă de împrumut de 850 de milioane de euro la 28 iulie;

- peste 100.000 de oameni ar trebui concediaţi (zice Vlădescu) din sectorul public pentru ca, cei rămaşi să poată reveni la salariile normale adăugând că, oricum, 70.000 de funcţionari trebuie să plece acasă până la finele anului pentru ca România să se poată încadra în acordul cu FMI. Premierul nu a dorit să avanseze o cifră: “Numărul total va fi în funcţie de toate analizele pe care le facem acum”.

- economiştii apreciază însă că, pentru revenirea la un deficit bugetar de sub 3%, este nevoie de disponibilizări de mai mare amploare, Nicolaie Chideşciuc, economist-şef la ING Bank România, estimând cifra la 200.000 de persoane.

- ministrul mediului, Borbely Laszlo, a declarat că, “în limita chingilor FMI-ului”, Guvernul ar putea proceda la “reaşezarea” unor taxe, pentru a veni în sprijinul investitorilor.Guvernul începe restructurarea.

sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles