Grila Legii unice de salarizare – comprimarea unor coeficienti

Guvernul a decis, duminică, 30 august să accepte propunerea sindicatelor de a reduce diferenţa dintre salariile minime şi cele maxime din grila Legii unitare, de la 1/15 la 1/12.


Ministerul Muncii urmează să finalizeze proiectul de lege până în seara zilei de 31 august, potrivit unor surse participante la discuţie, preluate de NewsIn.

Astfel, toţi coeficienţii cuprinşi între 9 şi 15 au fost comprimaţi între nivelurile 9 şi 12.
Coeficientul maxim din grilă va fi atribuit doar preşedintelui României, care ar urma să aibă cel mai mare salariu din sistemul bugetar.

“Şefii din Justiţie şi din Parlament, precum şi preşedintele Curţii de Conturi vor coborî pe treapta a doua de salarizare, imediat după preşedinte, însă coeficienţii ce vor reveni acestor funcţii urmează a fi stabiliţi în cursul zilei de luni”, potrivit NewsIn.

Potrivit oficialului guvernamental citat de NewsIn, “ministerele au înaintat, în cadrul reuniunii de duminică de la guvern, ultimele propuneri privind modificările aduse pe grilele de salarizare, urmând ca Ministerul Muncii să finalizeze până luni seară proiectul final al Legii unitare de salarizare în sistemul bugetar”.

Proiectul de lege va fi adus la cunoştinţa miniştrilor până marţi, urmând ca în şedinţa de guvern de miercuri să se ia o decizie în ce priveşte asumarea răspunderii.

 

 

Sursa: NewsIn

What Next?

Related Articles