Grecia sprijinită în continuare de Franţa şi Germania pentru a trece peste criză

imagini din insula Naxos, Grecia foto www.allmedicaltourism.com

Liderii francez, Nicolas Sarkozy, şi german, Angela Merkel, au declarat în urma reuniunii de la Berlin că Grecia, ţara cea mai afectată de criza economică va fi în continuare sprijinită.

Cancelarul german a precizat că îşi doreşte o “soluţie durabilă care să asigure menţinerea ţării în Zona Euro”.

Cu toate acestea nici cancelarul şi nici preşedintele francez nu au precizat nimic în legătură cu pierderea care va fi impusă creditorilor, peste nivelul de 21% decis deja în luna iulie.

Fiecare a subliniat că nu este momentul de a se “intra în detalii”, solicitând răbdare până la summitul G20.

sursa: BBC

What Next?

Related Articles