Grecia o ţară care a reuşit să adune prietenii în ajutorul ei

Christine Lagarde director FMI

Pentru a combate previziunile pesimiste privind soarta economicăa Greciei, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a respins joi comparaţia dintre criza actuală din Grecia şi cea din urmă cu 10 ani din Argentina, reamintind că Atena este puternic susţinută de către partenerii săi europeni.

“Nu se poate compara automat ceea ce s-a întâmplat într-o ţară cu ceea ce este pe cale să se întâmple în altă ţară”, a afirmat dna Lagarde, referindu-se la o comparaţie între cele două ţări. Argentina s-a declarat în situaţia de încetare de plată în 2001, cu o datorie publică de circa o sută de miliarde de dolari la încheierea unei crize economice, în timp ce ea era ajutată de FMI.

Economişti precum Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel 2001, estimează că Grecia se îndreaptă pe aceeaşi cale. Ei compară supraevaluarea euro, în comparaţie cu bazele sale economice, cu cea a peso-ului argentinian din 2001, care se raporta la dolar.

“Raportarea la dolar este puternic diferită de faptul de a fi într-o uniune monetară puternic integrată”, a declarat şefa FMI, subliniind că ceea ce este şi mai important este ”angajamentul foarte ferm al partenerilor europeni de a fi alături de orice membru al Zonei euro”.

“Cred că este un punct crucial, atât în termeni de destin colectiv cât şi de analiză economică a preocupărilor privind finanţarea”, a conchis directoarea FMI.

sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles