Grecia nu a fost lăsată să piară

Grecia si moneda euro. foto dcnews.ro

Grecia nu a fost lăsată să moară, adică să-şi declare falimentul.Şi mi se pare firesc ca să se întâmple acest lucru. Dacă Grecia – stat-membru UE cu ceva vechime în marea familie europeană şi în zona euro – ar fi fost lăsat să cadă, ar fi fost compromisă însăşi ideea de Uniune. Deoarece, pe principiul dominoului, ar fi urmat căderea altor state-membre: Portugalia, Spania şi Italia, se aflau şi ele pe marginea prăpastiei.Deci nu ar fi fost prea greu. Este remarcabil gestul Germaniei şi Franţei, mai exact al duetului Merkel – Sarkozy, care s-a încăpăţânat şi nu a vrut să accepte faptul că Uniunea va ajunge să se destrame, în ultimă instanţă.
Astfel, după 14 ore de dezbateri şi deliberări ale miniştrilor de finanţe din ţările aflate în zona euro, împreună cu bancheri, s-a căzut de acord asupra unui nou plan de salvare fără precedent, în valoare de 237 miliarde de euro, destinat Greciei.
Chiar dacă acest acord este departe de soluţionarea tuturor problemelor Greciei,reprezintă totuşi o gură de oxigen.
Despre acest acord preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, declara că “include asistenţă publică şi o ştergere fără precedent a datoriei de către creditorii bancari pentru a asigura viitorul ţării în zona euro”.

La rândul său, comisarul european pentru afaceri economice, Olli Rehn, şi-a exprimat speranţa că măsurile decise vor permite Greciei “să ia un nou start”.
Reducerea radicală a datoriei de stat a Greciei se va realiza “prin concursul larg al sectorului privat”, a mai spus Jean-Claude Juncker.
Ce se aşteaptă din partea Greciei? Se aşteaptă “eforturi majore, ambiţioase şi ţinte realiste pentru o consolidare fiscală reală”. Toate acestea se vor desfăşura sub atenta monitorizare a Comisiei Europene  şi a statelor-membre.

Sorina Bruj

Sursa: EUObserver, AGERPRES

What Next?

Related Articles