Giulgiul din Torino – expus din nou in public

Giulgiul din Torino, pânza despre care se crede că a învelit corpul lui Iisus după ce a fost răstignit, este expus, începând cu 10 aprilie, în public. Expunerea are loc, pentru prima dată, în ultimii zece ani.


Vălul poate fi admirat până pe 23 mai în Domul din Torino. Pânza păstrată la Capela regală a Catedralei Sf. Ioan Botezătorul din Torino încă din 1578, naşte de ani de zile controverse, mai ales în privinţa apariţiei obiectului, estimată a fi în secolul a VI-lea, chiar dacă, potrivit analizelor ştiinţifice realizate în 1988, data apariţiei ar fi între anii 1260-1390.

Credincioşii creştini susţin că ar fi pânza cu care Iisus a fost acoperit după coborârea lui de pe cruce şi că păstrează întipărită imaginea sa, în vreme ce scepticii consideră obiectul a fi un “fals rafinat”. Din martie 1983, giulgiul se află în posesia Vaticanului.

Cardinalul Severino Poleto a subliniat, în cadrul conferinţei de presă, că “biserica nu a recunoscut niciodată oficial autenticitatea giulgiului, însă expunerea relicvei este o ocazie pentru rugăciune, nu pentru polemici”.

Duminică, 2 mai, în acelaşi context, Papa Benedict al XVI-lea va celebra o slujbă în Piaţa San Carlo din Torino.

 

 

Sursa: RADOR

What Next?

Related Articles