Germania: procesul de ratificare a Tratatului de la Lisabona a fost stopat

În Germania, Curtea Constituţională a suspendat procesul de ratificare a Tratatului de la Lisabona. Această instituţie a solicitat elaborarea unei legi care să însoţească textul Tratatului şi care să garanteze drepturile Parlamentului german.


Judecătorii au spus că legea votată de cele două Camere ale Parlamentului, care aprobă Tratatul, este “compatibilă” cu Constituţia germană, dar că unii termeni legislativi ridică probleme, cu toate că acest text conferă prerogative mai mari parlamentelor naţionale decât Tratatul aflat în vigoare (Tratatul de la Nisa).

“Pe scurt, se poate spune aşa: Constituţia spune “da” Tratatului de al Lisabona, dar cere la nivel naţional o consolidare a responsabilităţii Parlamentului în materie de integrare”, a spus vicepreşedintele Curţii Constituţionale, Andreas Vosskuhle.

Tratatul de la Lisabona a fost deja aprobat de cele două camere ale Parlamentului german, însă preşedintele german Horst Koehler nu l-a semnat, deoarece aştepta decizia Curţii Constituţionale,
În acest fel ultima etapă a ratificării textului a fost stopată.

 

 

Sursa: NewsIn

What Next?

Related Articles