Germania, Finlanda, Danemarca şi Olanda cer crearea unui mecanism pentru salvgardarea valorilor fundamentale ale UE

UE. foto wikipedia

UE. foto wikipedia

Miniştrii de externe din Germania, Finlanda, Danemarca şi Olanda au trimis o scrisoare comună preşedintelui Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, prin care solicită crearea unui mecanism pentru salvgardarea valorilor fundamentale ale blocului dacă o ţară încalcă principiile democratice.

Scrisoarea celor patru state solicită executivului comunitar să ia măsuri pentru a putea “reacţiona prompt şi eficient pentru a asigura respectarea” principiilor fundamentale ale UE, precum democraţia, drepturile omului şi statul de drept în ţările membre. Scrisoarea propune şi o opţiune de a tăia fondurile UE în cazul statelor care încalcă aceste principii.

Documentul în cauză nu nominalizează state, făcând doar referire la principiile fundamentale a căror încălcare provoacă îngrijorarea celor patru state membre.

Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Pia Ahrenkilde-Hansen a precizat că scrisoarea pare să meargă în direcţia la care s-a referit preşedintele CE în discursul său despre starea Uniunii “când a spus că o uniune politică înseamnă şi că trebuie să întărim fundamentele pe care UE este clădită, respectul pentru valorile fundamentale, statul de drept şi democraţie şi a precizat atunci că în ultimele luni s-au observat ameninţări la adresa democraţiei în unele state europene, precum şi faptul că Parlamentul European şi CE au fost primele care au dat alarma şi au jucat un rol decisiv în a ţinerea sub control a acestor evoluţii îngrijorătoare”.

sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles