Georgia – Coaliţia de opoziţie, câştigătoare potrivit rezultatelor parţiale

alegeri in Georgia. foto hotnews

Potrivit rezultatelor parţiale, alegerile parlamentare din Georgia au fost câştigate de Coaliţia de opoziţie a miliardarului georgian Bidzina Ivanişvili. Aceasta a devansat partidul preşedintelui Mihail Saakaşvili.

“Visul Georgian” ar fi obţinut 53 la sută din voturi, în timp ce Mişcarea Naţională Unificată a fost votată de doar 41 la sută din georgieni.
Rata participării la alegeri a fost de 61%.

La scurt timp după închiderea urnelor, miliardarul Ivanişvili s-a adresat în primul rând alegătorilor, mulţumindu-le pentru încredere şi subliniind că “Visul Georgiei” va continua să susţină cursul nord-atlantic în politica externă a Georgiei. Omul de afaceri a spus că “este gata de lucru şi a cerut evitarea oricăror agresiuni îndreptate împotriva celor de la Mişcarea Naţională Unificată, pe care şeful formaţiunii “Visul Georgian” i-a numit “fraţi”, citează Deutsche Welle.

La foarte scurt timp după luarea de cuvânt a lui Ivanişvili, preşedintele ţării, Mihail Saakaşvili a mulţumit la rândul său electoratului pentru larga participare la alegeri.

Alegerile parlamentare din Georgia au o importanţă deosebită deoarece, începând de anul viitor, drepturile Parlamentului urmează să fie extinse.

Actualul sistem prezidenţial va fi înlocuit cu unul parlamentar, astfel încât premierul nu va mai fi desemnat de preşedintele ţării, ci de către majoritatea parlamentară.

În acelaşi timp, preşedintele nu va mai putea dicta în ceea ce priveşte politica externă a ţării.

Sursa: Deutsche Welle

What Next?

Related Articles