Geoană afirmă că “România se îndreaptă spre falimentul statului de drept”

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a afirmat, într-un comunicat de presă, că România “se îndreaptă spre falimetul statului de drept, din cauza faptului că în România este nevoie de încuviinţarea preşedintelui pentru respectarea legii”.
“Un semn sigur al faptului că ne îndreptăm spre falimentul statului de drept în România este faptul că este nevoie de încuviinţarea preşedintelui României pentru aplicarea unei prevederi judecătoreşti care este obligatorie pentru toată lumea.

Această situaţie nu mai poate continua pentru că duce la slăbirea instituţiilor şi a democraţiei din România, iar preşedintele, în calitatea sa de şef al statului, care s-a angajat şi obligat să respecte şi să apere Constituţia, are datoria de a-i sancţiona pe cei vinovaţi şi de a-i cere premierului demisia dintr-o funcţie în care este clar că nu mai are ce căuta. Este inacceptabil faptul că Guvernul unui stat european îşi permite să nesocotească o hotărâre a unei înalte instanţe judecătoreşti şi este la fel de inacceptabil ca şeful statului să medieze conflictul din supermarket, prin declaraţii făcute pe picior. Relativismul juridic, precum şi samavolnicia în cadrul puterii executive nu mai au ce căuta în România, stat membru UE, în anul 2011″, a precizat Mircea Geoană, într-un comunicat de presă, preluat de Amos News.

Sursa: Amos News

What Next?

Related Articles