Gazoductul Nabucco va avea un concurent?

Proiectul Nabucco

Potrivit cotidianului britanic Financial Times, British Petroleum analizează construcţia unui gazoduct de 1.300 de kilometri care să transporte gaze naturale din Azerbaidjan către Europa. Gazoductul ar pleca din vestul Turciei şi ar traversa Bulgaria şi România. În partea de est ar folosi infrastructura existentă deja în Azerbaidjan şi Turcia, iar în vest, cea din Ungaria şi Austria.

Noul proiect al BP, denumit Conducta Europa de Sud-Est, a apărut înaintea unui termen crucial: sâmbătă Nabucco şi cei doi competitori ai săi vor depune ofertele de preţ pentru consorţiul Şah Deniz, care include şi BP. Consorţiul, la care participă şi compania azeră de stat Socar, va alege gazoductul câştigător până la sfârşitul anului.

Conducta Europa de Sud-Est este “o altă posibilă soluţie”, afirmă vicepreşedintele BP pentru dezvoltarea Şah Deniz, Al Cook, adăugând că grupul BP este “deschis ideii unei implicări directe în proiect”.

Noul proiect al BP implică o conductă mai mică şi mai ieftină, în funcţie de intresele BP şi ale partenerilor grupului, care intenţionează să investească 22 de miliarde de dolari în dezvoltarea Şah Deniz.

Sursa: Financial Times

What Next?

Related Articles