Fraţii musulmani egipteni doresc o apropiere Fatah – Hamas pentru a face presiuni comune asupra Israelului

Fratii Musulmani

Câştigătoarea alegerilor din Egipt, Mişcarea islamistă Fraţii Musulmani, încearcă să consolideze relaţiile cu principalele formaţiuni palestiniene, inclusiv cu Hamas, pentru a exercita presiuni comune asupra Israelului în sensul creării unui stat palestinian.

În prezent liderii mişcării Fraţii Musulmani exercită presiuni asupra mişcării islamiste palestiniene Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, pentru a face noi compromisuri în relaţia cu Fatah.

Această atitudine a Fraţilor Musulmani egiptzeni arată care va fi noua orientare în politica externă a Egiptului, accentul urmând a fi pus pe crearea unui

stat palestinian.

Oficiali din cadrul mişcării islamiste egiptene afirmă că nu vor mai susţine o atitudine radicală a Hamas, ci pledează pentru apropierea facţiunilor palestiniene, deşi anterior criticaseră Fatah pentru colaborarea cu Israelul.

“Acum trebuie să acţionăm ca o umbrelă pentru facţiunile palestiniene, vrem să ne situăm pe poziţii egale în relaţia cu Fatah şi Hamas”, explică Reda Fahmy, un lider al Fraţilor Musulmani.

sursa: The New York Times

What Next?

Related Articles