Fostul PDL-ist Augustin Zegrean este noul presedinte al Curtii Constitutionale

Judecătorul Augustin Zegrean a fost ales preşedinte al Curţii Constituţionale, prin decizia plenului acestei instanţe, întrunit joi în şedinţă, cu cinci voturi din nouă ale judecătorilor CCR.

“Curtea Constituţională a României, în componenţa înnoită potrivit dispoziţiilor art.142 alin.(5) din Constituţie, s-a întrunit în data de 17 iunie 2010, în vederea alegerii preşedintelui Curţii. În urma votului secret exprimat de cei 9 judecători, domnul judecător Augustin Zegrean a fost ales preşedinte al Curţii Constituţionale, cu 5 voturi ‘pentru’ şi 3 “împotrivă’, un buletin fiind anulat”, arată CCR.

Date Bigrafice:

În legislatura 1990-1992 a îndeplinit demnitatea de senator de judeţul Bistriţa-Năsăud, fiind ales pe lista FSN. În această calitate, a fost vicepreşedintele Comisiei juridice a Senatului şi membru al Comisiei de redactare a Constituţiei României. Ulterior a devenit membru al PD. La alegerile din noiembrie 2004, a fost ales ca deputat de Bistriţa-Năsăud pe lista PD. În această calitate, a fost membru în Comisia juridica de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor.

În anul 2007 a devenit arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrii a României.

Din 13 iulie 2007 deţine demnitatea de judecător al Curţii Constituţionale, fiind numit în această funcţie la propunerea Preşedinţiei României, Traian Băsescu, pentru un mandat de 9 ani.

sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles