Fondul Propiretatea – noii membri ai Consiliului de Supraveghere

Gheorghe Pogea, Graţiela Iordache, Eduard Goean, Corin Trandafir, Crinuţa Dumitrean şi Lucian Croitoru au fost aleşi de către acţionarii Fondului Proprietatea în funcţia de membri ai Consiliului de Supraveghere al instituţiei.


Iniţial, Lucian Croitoru anunţase că renunţă la canditatura sa. Cu toate acestea, el a fost ales deoarece nu a notificat Fondul şi acţionarii despre decizia sa.

Unii dintre acţionari au ridicat probleme generate de incompatibilitatea cu aceste funcţii.

Conform legii 297/2004, administratorii trebuie să aibă studii superioare absolvite cu examen de licenţă în unul din domeniile economic, juridic ori în alt domeniu care să se circumscrie activităţii financiare sau să fi absolvit cursuri post-universitare în unul dintre aceste domenii şi să aibă o experienţă de minim 3 ani în domeniul financiar-bancar sau al pieţei de capital.

Reprezentanţii Fondului au afirmat că aceste probleme de incompatibilitate vor fi discutate cu Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare (CNVM), în condiţiile în care, pentru înregistrarea la arbitrul pieţei de capital în vederea listării, Fondul trebuie să respecte legislatia în vigoare a pieţei de capital.
Cu excepţia Gratielei Iordache şi a lui Iancu Stavrositu, ceilalţi membri propuşi nu îndeplinesc aceste criterii.

De la sfârşitul lunii decembrie, Fondul Proprietatea are şi o nouă conducere executivă, dupa ce Consiliul de supraveghere l-a numit pe Ionuţ Popescu, consilierul pe probleme economice al premierului Emil Boc, în funcţia de Director general al Fondului Proprietatea, totodată fiind înlocuiţi şi directorul economic şi cel juridic.

 

 

Sursa: Wall-Street

What Next?

Related Articles