FMI: “România pare a fi un exemplu de succes în ceea ce priveşte capacitatea de redresare economică”

Boc si Jeffery Franks - profesorul si invatacelul foto www.adevarul.ro

Departamentul pentru Strategie, Politică şi Revizuire al FMI a întocmit un studiu în care menţionează că ţările care au cerut asistenţă financiară la sfârşitul anului 2008 revin acum la creşterea economică, iar România pare a fi un exemplu de succes în ceea ce priveşte capacitatea de redresare economică.

Consilierul departamentului menţionat, James Rowe, a declarat că un număr de ţări au ieşit din criză cu niveluri foarte ridicate ale datoriilor. Unele din aceste ţări, printre care Ungaria şi Grecia, aveau deja datorii mari când au intrat în criză. Alte ţări, ca Irlanda şi Islanda, au început cu o datorie publică redusă, dar se confruntă în prezent cu dificultăţi din cauza unor noi datorii publice, care au venit ca urmare a deciziei de a-şi salva sistemele bancare.

Toate aceste ţări au în faţă un lung proces de restaurare a sustenabilităţii fiscale şi a credibilităţii pe pieţe – spune consilierul Rowe. “Este, însă, posibil să schimbi cursul economiei cu perseverenţă politică şi socială, aşa cum au făcut-o România, Letonia şi alte ţări lovite de criză”, a explicat el.

Până la urmă declaraţia consilierului FMI poate fi influenţată de dorinţa FMI de a-şi părezenta într-o lumină pozitivă proiectele de finanţare, în cazul României FMI fiind principalul autor al măsurilor de austeritate şi de aşa zisă relansare economică.

sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles