FMI a alimentat criza din Europa de Est

Într-un interviu acordat ziarului austriac Der Standard, preluat de Reuters, viceguvernatorul băncii centrale a Cehiei, Mojmir Hampl, afirmă că Fondul Monetar Internaţional (FMI) a alimentat anul trecut criza economică din Europa emergentă, pentru a crea o situaţie care să determine statele din regiune să ceară ajutorul instituţiei, a declarat.

Fondul a interpretat eronat anumite date, deoarece “căuta de lucru” odată cu schimbarea managementului, a afirmat reprezentantul băncii centrale de la Praga.

“Este ridicol că tocmai FMI a accelerat criza. A fost o încercare clară de a provoca bailout-ul unei întregi regiuni. Înaintea crizei, FMI practic nu avea clienţi. Odată cu criza şi cu noul management condus de Dominique Strauss-Kahn (directorul general al FMI – n.r.), Fondul şi-a găsit de lucru şi a obţinut mai mulţi bani”, a arătat Hampl în materialul publicat vineri.

Acesta a continuat explicând că, asemenea altor observatori, FMI a pus accentul pe date care exagerau expunerea băncilor vest-europene pe pieţele emergente din Europa Centrală şi de Est, însă ignorau realitatea că împrumuturile subsidiarelor grupurilor bancare occidentale erau acoperite în mare parte de depozitele locale.

“Interpretarea greşită de către FMI a fost neplăcută în particular, şi au fost nevoiţi să corecteze acele date odată ce am intervenit”, a spus viceguvernatorul băncii centrale a Cehiei.

România, Ungaria, Letonia şi Ucraina au încheiat, la sfârşitul lui 2008 şi începutul lui 2009, acorduri stand-by cu FMI. Polonia a contractat anul trecut o linie de credit de la Fond.

România are un acord stand-by pe doi ani cu FMI, semnat în martie 2009, pentru un împrumut de 12,95 miliarde de euro de la instituţie. La program mai participă UE, BM, BERD şi BEI, valoarea totală a creditului extern angajat de România de la instituţiile financiare internaţionale fiind de 19,95 miliarde euro.

sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles