Firmele sa se tina bine! Revine forfetarul!

 

Finantele vor sa introduca impozitul forfetar “cel tarziu in partea a doua a anului”, singura problema cu care se confrunta ministerul in prezent fiind definirea vadului comercial, a spus ministrul de resort, Sebastian Vladescu.

“Eu as vrea (sa introducem impozitul minim, n.r.) anul acesta, cel mai tarziu in partea a doua a anului. Singura problema este sa definim vadul comercial. Daca vom reusi sa o rezolvam, in trei zile aveti legea”, a spus Vadescu, citat de Wall Street.

El a adaugat ca lucreaza la noul impozit si cu autoritatile locale.

Astfel, aplicarea impozitului forfetar ar urma sa tina cont de valoarea adaugata adusa unui comerciant de calitatea amplasamentului, factor important, de exemplu, in cazul hotelurilor sau restaurantelor, vizate de noul impozit.

In cadrul sedintei comisiilor reunite de buget-finante din  9 ianuarie, parlamentarii  au aprobat un amendament prezentat de catre deputatul PNL, Daniel Chitoiu, care vizeaza suspendarea impozitului minim, masura ce ar putea avea un impact asupra bugetului de circa un miliard de lei, reprezentand circa 0,2% din produsul intern brut (PIB).

Vladescu a subliniat ca, “daca amendamentul va trece si de plenul Parlamentului si masura va intra in vigoare, MFP va trebui sa finalizeze si sa puna in aplicare noul impozit forfetar, pentru a evita riscul pierderilor la veniturile bugetului de stat”.

Premierul Emil Boc a explicat recent ca “scopul pentru care impozitul minim a fost introdus in 2009 a fost atins – anume “acela de a scoate din pasivitate si de a elimina acele firme care erau folosite doar pentru intermedieri si care practic stateau intr-o stare de inactivitate”.

 

Sursa: Wall-Street

 

 

 

What Next?

Related Articles