Femeile vor iesi la pensie la 65 de ani

Vârsta de pensionare a femeilor va creşte gradual, de la 60 de ani până la 65 de ani, între 2014 si 2030. În 2030 vârsta de pensionare va fi egală cu cea a bărbaţilor, prevederile urmând a fi cuprinse în noua lege a pensiilor. Anunţul a fost făcut de Consilierul de stat al primului ministru, Mihai Şeitan.


“Noua lege a pensiilor îşi propune să respecte condiţiile acordului încheiat cu FMI şi Banca Mondială, pentru a asigura sustenabilitatea sistemului public de pensii în următorii ani.

 

Astfel, vârsta de pensionare a femeilor va trebui să crească gradual, începând cu 2014, de la 60 de ani până la 65 de ani, urmând ca în 2030 vârsta de pensionare a femeilor să fie egală cu cea a bărbaţilor”, a spus Şeitan, citat de NewsIn, preluat de Wall Street.

“Aceasta soluţie este cea corectă, pentru ca în acest moment se creează o discriminare între femei şi barbaţi: femeile primesc aceeaşi pensie cu bărbaţii, deşi contribuie mai puţin la sistemul public de pensii”, a adaugat consilierul de stat.

Şeitan a adăugat că, “începând din 2010, odată cu introducerea noii legi, pensiile nu vor mai fi indexate în funcţie de salariul mediu pe economie, ci anual, în funcţie de inflaţie”.

Sursa: Wall Street

What Next?

Related Articles