Extradarea lui Nicolaiciuc va mai dura

Departamentul american de Justiţie a confirmat faptul că autorităţile americane au dat curs unei solicitări din partea Guvernului român şi l-au arestat marţi (n.r. 23 iunie) pe Mihai Necolaiciuc, dar nu poate face speculaţii în legătură cu deciziile privind extrădarea. Această decizie urmează să fie luată de instanţa din SUA.


“Putem confirma că (Necolaiciuc) a fost arestat provizoriu în această dimineaţă (marţi – n.r.), dându-se curs unei cereri din partea Guvernului României”, a declarat Ian McCaleb, purtător de cuvânt al Departamentului Justiţiei, preluat de NewsIn.

Referitor la detaliile privind următorii paşi ce trebuie parcurşi în procesul de extrădare, durata şi dificultăţile unui asemenea proces, purtătorul de cuvânt a precizat că, următoarele etape în acest caz se vor derula în faţa tribunalelor americane.

“Următoarele etape privind extrădarea se vor derula în faţa tribunalelor americane şi nu ar fi potrivit ca Departamentul Justiţiei să facă vreun comentariu despre caz în acest punct al dosarului sau să speculeze despre viitoarele proceduri sau despre rezultatul lor”, a subliniat Ian McCaleb.

La rândul său, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat în cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV că “procedura în cazul extrădării lui Mihai Necolaiciuc este extrem de anevoioasă, iar următoarele etape care trebuie parcurse depind exclusiv de legile americane”.

“Paşii următori sunt supuşi exclusiv legii americane şi constau în punerea în executare a acestui mandat (n.r. – mandat de arestare în vederea extrădării). Aceasta este şi practica autorităţilor americane în cazuri similare, pe parcursul desfăşurării procedurilor de extrădare, care sunt destul de sofisticate şi anevoioase”, a specificat ministrul Cătătlin Predoiu.

 

 

Sursa: NewsIn

What Next?

Related Articles