Viktor Ianukovici este castigatorul alegerilor prezidentiale din Ucraina

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. PDFImprimareEmail

După numărarea a 98,42% din buletinele de vot din cadrul scrutinului prezidenţial de duminică 07 februarie din Ucraina, Viktor Ianukovici a obţinut 48,60% din voturi şi nu mai poate fi ajuns de Iulia Timoşenko, aflată cu 2,79 procente în urma sa.

Numărarea tuturor buletinelor de vot se va încheia marţi seară, a indicat luni Mihail Ohendovski, reprezentant al Comisiei Electorale Centrale.

"Membrii unui partid întârzie trimiterea datelor electronice de la birourile de vor din Crimeea şi din regiunea Lugansk. Cred că bunul-simţ va învinge şi membrii comisiilor regionale vor înţelege ilegitimitatea acestor acţiuni", a declarat oficialul, într-o conferinţă de presă.

Misiunea de observatori internaţionali condusă de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a apreciat că alegerile prezidenţiale din Ucraina s-au desfăşurat în mod "profesionist, transparent şi onest", deschizând calea către un transfer "paşnic" de putere.

"Este timpul acum pentru liderii politici ai ţării să asculte verdictul poporului şi să facă astfel încât transferul de putere să fie paşnic şi constructiv", a declarat preşedintele Adunării Parlamentare a OSCE, Joao Soares.

Candidatul opoziţiei proruse şi-a proclamat duminică seara victoria, în timp ce Iulia Timoşenko, ai cărei apropiaţi au denunţat 'fraude masive' în favoarea taberei adverse, nu şi-a recunoscut încă înfrângerea. În ultimele zile de campanie, Iulia Timoşenko a promis acţiuni masive de protest în caz de fraude electorale.

Premierul ucrainean Iulia Timoşenko şi-a amânat pentru marţi conferinţa de presă pe marginea turului secund al alegerilor prezidenţiale, ale cărui rezultate aproape complete îi indică înfrângerea în faţa contracandidatului prorus Viktor Ianukovici, transmit AFP şi RIA Novosti.

sursa: AGERPRES
Mediabloc SITER
Site integrat in reteaua Integrator de publicitate
Distributie de materii prime pentru industria alimentara Agentie imobiliara Webdesign, mentenanta web porti batante, porti culisante, usi de garaj, automatizari pentru porti Resurse umane consultanta financiara, fonduri europene revista de actualitate si consultanta in afaceri training, team building lifestyle chirurgie oncologica corpul expertilor europeni sisteme de alarma, automatizari pentru porti instalatii termice, instalatii electrice, instalatii solare solutii anti criza airsoft anunturi imobiliare fara intermediari faina, paste fainoase anunturi imobiliare premium mircea cosea totul despre oua servicii psihologice materiale de constructii, velux, cosuri de fum, rigole, caramida, lindab, tigla chirurgie generala targul imobiliar national amenajari interioare publicitate publicitate, stiri