Experţi ONU în Yemen, la solicitarea acestei ţări

Logo ONU. foto wikipedia

Logo ONU. foto wikipedia

Yemenul a lansat o solicitare către Comitetul ONU pentru Sancţiuni. Urmare a acestei solicitări, experţi din cadrul Comitetului s-au deplasat în Yemen, la Aden, pentru a inspecta un vapor încărcat cu armament, interceptat în largul coastelor acestei ţări şi care venea din Iran, potrivit agenţiei Saba, preluat de AGERPRES.

“Membrii delegaţiei ONU au constat, în prezenţa unui oficial de rang înalt din cadrul armatei yemenite, generalul Nasser al-Taheri, că la bordul navei se aflau, între altele, rachete de tip sol-aer, rachete de tip Katiuşa, explozivi, muniţie şi sisteme de supraveghere”, a adăugat agenţia.

Potrivit Saba, vaporul, interceptat cu ajutorul Marinei americane în Marea Oman, la 23 ianuarie, venea din Iran. Însă Teheranul a “dezminţit categoric acest lucru”.

“Guvernul Yemenului a cerut Comitetului pentru Sancţiuni să efectueze o anchetă amănunţită”, declara la 7 februarie emisarul ONU în Yemen, Jamal Benomar.

Experţi din cadrul Comitetului “urmează să stabilească de unde venea transportul şi cine erau destinatarii”, a adăugat el.

Sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles