Evoluţii ale situaţiei de securitate din Tunisia

Tunisia 15 ianuarie 2011 foto AGERPRES

Preşedintele tunisian, Zine El Abidine Ben Ali, a fost îndepărtat definitiv de la putere, Consiliul Constituţional declarând sâmbătă funcţia vacantă şi numindu-l preşedintele interimar pe preşedintele Parlamentului, în conformitate cu prevederile Constituţiei.

Preşedintele s-a refugiat în Arabia Saudită.

Consiliul a proclamat “vacanţa definitivă”  a funcţiei  de preşedinte şi nominalizarea lui Foued Mebezza, preşedintele Parlamentului, în funcţia de preşedinte interimar al ţării, potrivit unui comunicat publicat de agenţia oficială TAP.

Această răsturnare bruscă de situaţie se sprijină pe articolul 57 din Constituţie şi s-a produs la cererea lui Mohammed Ghannouchi, premierul în exerciţiu, care a fost numit vineri preşedinte interimar după plecarea din ţară a lui Zine El Abidine Ben Ali, constrâns să renunţe la putere sub presiunea manifestaţiilor.

Nominalizarea lui Ghannouchi în virtutea articolului 56 lăsa uşa deschisă revenirii la putere a lui Zine El Abidine Ben Ali şi a fost contestată de jurişti, o parte din opoziţie şi manifestanţi.

Două formaţiuni de opoziţie s-au declarat deja dispuse să coopereze cu guvernul interimar.

sursa: MEDIAFAX; Deutsche Welle; AGERPRES

What Next?

Related Articles

2 Responses to "Evoluţii ale situaţiei de securitate din Tunisia"

  1. CopperNick says:

    “vacanţa definitivă” a funcţiei de preşedinte ?
    Poate vacantarea definitiva………….

  2. Redactia says:

    Pt CopperNick

    Dex:

    VACÁNT, -Ă, vacanţi, -te, adj. 1. (Despre posturi, funcţii etc.) Care nu este ocupat de nimeni, fără titular; liber. 2. (Jur.; despre succesiuni) Care este disponibil şi nereclamat de moştenitori. – Din fr. vacant, lat. vacans, -ntis.

    VACÁNŢĂ, vacanţe, s.f. 1. Perioadă de odihnă acordată elevilor şi studenţilor la sfârşitul unui trimestru, semestru sau an de şcoală ori de studii. ♦ Concediu (acordat unui salariat). 2. Interval de timp in care o instituţie, un organ reprezentativ etc. îşi incetează activitatea. ♦ Interval de timp in care un post, o funcţie, o demnitate etc. rămân vacante. [Var.: (înv.) vacánţie s.f.] – Din fr. vacance, it. vacanza.