Europarlamentar român, despre “Invazia Ucrainei de către Rusia”

Ucraina si UE. foto karadenizpress

Ucraina si UE. foto karadenizpress

Fost ministru al Apărării şi actual europarlamentar, Ioan Mircea Paşcu  a participat la o dezbatere – “Invazia Ucrainei de către Rusia” – desfăşurată în prezenţa preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso şi a comisarului european pentru extindere şi politica de vecinătate, Ştefan Fule.
Paşcu a afirmat în intervenţia sa că: “Adevăratul test în cazul Ucrainei este dacă Rusia anexează, sau nu, Crimeea. În 1994 Ucraina a renunţat în mod voluntar la statutul său nuclear în schimbul unei garantări a integrităţii sale teritoriale de către trei state nucleare, printre care şi Rusia”.

“În cazul în care Rusia anexează Crimeea, alte state se vor gândi de doua ori când li se va cere să renunţe la statutul lor nuclear iar statele membre NATO vor cere asigurări, inclusiv nucleare, din partea Statelor Unite, în mod particular, după ameninţările ruseşti asupra sistemului aliat de apărare antirachetă. Ambele consecinţe potenţiale vor avea un impact negativ asupra neproliferării nucleare”, a mai declarat Paşcu.

“În al doilea rând, politica europeană va fi aruncată înapoi în secolele 18 şi 19, când Turcia a acceptat să cedeze Crimeea Rusiei în anumite condiţii şi când Rusia a trebuit să cedeze gurile Dunării, după ce a fost învinsă în Războiul Crimeii (acel teritoriu, învecinat cu Transnistria a fost, de asemenea, dat Ucrainei în 1954). În consecinţa, în timp ce Turcia ar putea să ceară Crimeea, Rusia ar avea din nou acces la gurile Dunării, fapt care ar schimba statutul fluviului”.

“Iar, în al treilea rând, şi cel mai important, dacă Rusia ar anexa Crimeea, acest lucru ar însemna că sistemul de securitate europeană a eşuat şi că va fi necesară re-negocierea unuia nou, o negociere care ar trebui purtată de data aceasta cu o Rusie mult mai agresivă”, a declarat în încheiere Paşcu.

Sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles