Europa doreşte să îşi recapete încrederea în Washington

Michel-Barnier comisar european. foto guardian.co

Michel-Barnier comisar european. foto guardian.co

Comisarul european Michel Barnier a adus în discuţie, în timpul vizitei sale la  Washington din această săptamână, faptul că dezvăluirile cu privire la programul de spionaj american au ridicat problema “încrederii reciproce între aliaţi”.

El a subliniat faptul că „Europa aşteaptă răspunsuri de la Washington, şi chiar o schimbare de  atitudine, în sensul unei mai mari transparenţe”.

“Această afacere de interceptări şi spionaj ridică problema încrederii reciproce între aliaţi”, a declarat în faţa presei comisarul european pentru piaţa internă şi servicii financiare, în timpul vizitei sale în capitala SUA.

El a refuzat să precizeze dacă aceste dezvăluiri ar afecta negocierile dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite asupra unui acord larg de liber schimb – Transtlantic Trade and Investment Partnership –  iniţiat la începutul lunii iulie la Washington.

Discuţiile au debutat într-o atmosferă umbrită de incidentul care l-a avut în prim-plan pe Edward Snowden, fostul consultant al serviciilor de informaţii americane, urmărit de Washington după ce a dezvăluit lumii amploarea acţiunilor de spionaj practicate de serviciile secrete ale Statelor Unite.

Poziţia comisarului european cu privire la evoluţia relaţiilor dintre cei doi actori internaţionali şi la rolul pe care îl joacă încrederea în acest proces a fost ,însă, una fermă: „SUA şi Europa au nevoie una de cealaltă. Pentru a promova valorile noastre comune. Pentru a apăra interesele noastre comune. Şi, totodată, pentru a face faţă provocărilor unei lumi aflate într-o continuă schimbare. Dar vom reuşi doar dacă avem încredere unul în celălalt.”

Barnier a susţinut de asemenea că UE ar trebui “să se înzestreze cu mijloacele necesare pentru a proteja datele cetăţenilor săi”, poziţionându-se astfel de partea cancelarului german Angela Merkel, care a propus adoptarea unui regulament european pentru protecţia datelor.

„Europa trebuie să facă ceea ce este nevoie pentru a fi considerat un partener de încredere. În special, trebuie să aibă capacitatea de a îndeplini responsabilităţile în materie de securitate şi apărare.”

Barnier a declarat, că în sprijinul acestei afirmaţii, în cursul săptămânii viitoare va propune Comisiei Europene – care stabileşte obiectivele şi priorităţile de acţiune la nivel european – să se creeze o piaţă comună în Europa pentru industria de apărare.

Rămâne de văzut în ce manieră aceste afirmaţii se vor concretiza, şi dacă Uniunea Europeană va reuşi să asigure securitatea individuală a cetăţenilor săi, acest subiect fiind unul extrem de delicat. Rolul identităţii în studiile de securitate postmoderniste ocupă un loc foarte important: nu statul ar trebui să constituie principalul obiect de referinţă, ci actorii non-statali, de la indivizi până la grupuri culturale şi etnice, iar securitatea indivizilor trebuie privită ca fiind net superioară ca importanţă, faţă de cea a statului.

 

Sursa: Global Post, European Commission, Europa.eu

Bianca Simion, InfoMondo

 

What Next?

Related Articles