EULEX îşi va prelua mandatul săptămâna viitoare

După îndelungi discuţii şi negocieri, misiunea UE din Kosovo, pentru meonitorizarea situaţiei şi asistarea autorităţilor noului stat Kosovo, EULEX va prelua mandatul de la cea a Natiunilor Unite, dislocată în Kosovo din 1999.


Aceasta va fi formata în total din aproximativ 2.000 de oameni, politisti, procurori, judecatori si functionari vamali, carora li se vor adauga 1.000 de oameni personal local.

Serbia a salutat decizia Consiliului de Securitate al ONU cu privire la reconfigurarea misiunii UNMIK în Kosovo si desfasurarea misiunii Uniunii Europene, în contextul în care au fost acceptate cele sase solicitari ale sale cu privire la acest demers.

Cel mai important aspect al acestui demers este faptul ca misiunea EULEX a Uniunii Europe va fi desfasurata în Kosovo sub mandatul ONU, respectându-se astfel Rezolutia 1244 a Consiliului de Securitate, care garanteaza suveranitatea teritoriala a Serbiei.

Autorităţile sârbe consideră ca prin această decizie este asigurat statutul neutru al misiunii EULEX, prin care nu se va pune în aplicare planul respins, de altfel, la Belgrad al lui Martti Ahtisari si ca dupa foarte multi ani, în ceea ce priveste provincia Kosovo a fost luata o decizie care nu contravine intereselor Serbiei.

România va participa cu 175 de oameni la misiunea civila EULEX a Uniunii Europene în Kosovo.

sursa: RADOR

What Next?

Related Articles