Egipt: situaţie de securitate explozivă. La un pas de război civil

Egipt - un ]nceput de criza regionala?

Egipt – un ]nceput de criza regionala?

După ce miercuri 14 august forţele de securitate egiptene au evacuat două pieţe din Cairo ocupate de simpatizanţii fostului preşedinte Mohamed Morsi, au avut loc mai multe confruntări soldate cu sute de morţi. Egiptul se îndreaptă, după unii analişti spre război civil. Victimele confruntărilor de miercuri sunt conform unor date ale autorităţilor de cel puţin 578 de
morţi şi 4.200 de răniţi.

Miercuri după intervenţia forţelor de ordine, guvernul interimar de la Cairo a decretat starea de urgenţă şi a impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii, poliţia primind permisiunea să deschidă focul împotriva oricărei persoane care nu se supune regulilor de ordine publică.

Vineri după-amiază pe străzile din Cairo şi în alte localităţi aveau loc noi confruntări între simpatizanţii şi adversarii fostului preşedinte egiptean Mohamed Morsi. Manifestanţii pro-Morsi au răspuns apelului Fraţilor Musulmani pentru “un marş al mâniei”. Fraţii Musulmani, din rândurile cărora provine preşedintele islamist înlăturat de la putere şi care este cea mai veche şi mai reprezentativă mişcare pentru islamismul sunit din Egipt, au lansat un apel la “‘vinerea furiei” pentru a protesta împotriva dispersării sângeroase a mitingurilor lor de susţinere a lui Morsi. Noile incidente s-au soldat, potrivit unui bilanţ provizoriu al Ministerului Sănătăţii, cu cel puţin 12 morţi. Coaliţia împotriva “loviturii de stat”, favorabilă fostului preşedinte înlăturat de la putere de armată, vorbeşte despre cel puţin 25 de victime numai în Piaţa Ramses din Cairo, principalul loc unde s-au adunat simpatizanţii lui Morsi. Televiziunea egipteană a arătat imagini cu persoane care trăgeau cu automate Kalaşnikov de pe un pod, dar nu se ştie dacă era vorba despre manifestanţi sau poliţişti în civil.

Reacţii internaţionale

ONU

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite le-a cerut joi tuturor părţilor implicate în criza din Egipt să pună capăt violenţelor şi să dea dovadă de “reţinere maximă”. “Poziţia membrilor Consiliului este aceea că este important ca violenţele să înceteze în Egipt şi ca toate părţile implicate să dea dovadă de reţinere maximă”, a declarat ambasadoarea argentiniană la ONU, Maria Cristina Perceval, a cărei ţară deţine în acest moment preşedinţia Consiliului de Securitate.

În declaraţia de presă de la finalul consultărilor cu uşile închise, Maria Cristina Perceval a adăugat că cele 15 state membre ale Consiliului de Securitate îşi exprimă regretul pentru pierderile umane şi îşi doresc încetarea violenţelor şi înregistrarea de progrese pe calea “reconcilierii naţionale”.

Reuniunea de urgenţă a Consiliului de Securitate a avut loc la o solicitare transmisă joi de Franţa, Marea Britanie şi Australia.

UE

Preşedintele Franţei François Hollande şi cancelarul german Angela Merkel au cerut “o coordonare urgentă la nivel european”. Holland şi Merkel doresc ca miniştrii de externe din Uniunea Europeană /UE/ să poată să se reunească rapid săptămâna viitoare pentru a analiza cooperarea între UE şi Egipt’ şi pentru a elabora răspunsuri comune.

Ambasadorii (însărcinaţi cu politica externă şi securitatea) ţărilor membre UE se vor reuni luni, la Bruxelles, pentru a examina situaţia din Egipt a anunţat vineri Serviciul european de acţiune externă (SEAE), condus de Catherine Ashton.

Preşedintele francez, François Hollande, analizează situaţia din Egipt cu premierul britanic, David Cameron, după o convorbire pe acelaşi subiect cu cancelarul german, Angela Merkel. Preşedintele francez l-a convocat joi pe ambasadorul egiptean în capitala franceză, Mohamed Kamel, pentru a-i transmite “marea îngrijorare“a Franţei faţă de situaţia din Egipt.

Acelaşi lucru le-au transmis diplomaţilor egipteni guvernele din Germania, Marea Britanie, Italia şi Spania.

În timpul întâlnirii de la palatul Elysee, şeful statului francez a cerut încetarea “imediată” a represiunii, precum şi să se facă tot posibilul pentru a evita un război civil. Hollande, care şi-a scurtat vacanţa pentru a aborda această criză, a declarat că în ţara arabă trebuie să respecte dreptul de a demonstra paşnic şi a reamintit, de asemenea, datoria protestatarilor de a acţiona paşnic.

SUA

Preşedintele Obama a anunţat joi anularea manevrelor militare comune cu Egiptul şi a condamnat ferm operaţiunile forţelor de securitate, soldate cu sute de morţi în rândul manifestanţilor pro-Morsi la Cairo.

Norvegia

Situaţia din Egipt prezintă “toate caracteristicile unei lovituri de stat militare”, a apreciat joi şeful diplomaţiei norvegiene, recurgând astfel la un vocabular pe care occidentalii l-au evitat până acum. “Ceea ce se întâmplă are de fapt toate caracteristicile unei lovituri de stat militare”, a declarat şeful diplomaţiei Espen Barth Eide. “Un preşedinte ales a fost demis, un vicepreşedinte a demisionat, iar omul forte actual este un lider militar. Militarii pretind că au un plan pentru revenirea rapidă la o guvernare civilă. Ei spun lucruri frumoase, dar aproape tot ceea ce s-a întâmplat de când au preluat puterea merge într-un sens greşit“, a precizat ministrul.

Turcia

Consideră că Egiptul este teatrul unei “lovituri de stat”.

What Next?

Related Articles