După filmul anti-islam, caricaturi cu profetul Mahomed

proteste ale musulmanilor la Paris. foto iloubnan

După filmul anti-islam care a inflamat întreaga lume musulmană, un alt gest al occidentalilor pune “paie pe foc” în rândul musulmanilor.Este vorba despre publicarea, în săptămânalul satiric Charlie Hebdo din Franţa a unor caricaturi, inclusiv cu cu profetul Mahomed.
Reacţia musulmanilor a fost promptă şi liderii Consiliului francez al cultului musulman au cerut să fie primiţi de ministrul
Libertatea de expresie, între care şi caricatura, reprezintă “un drept fundamental” recunoscut de lege, a declarat miercuri ministrul francez de Interne, Manuel Valls.

Acesta însă i-a dezamăgit pentru că le-a spus că “libertatea de expresie este un drept fundamental, libertatea caricaturii face parte din acest drept fundamental”.
“Fiecare trebuie să dea dovadă de responsabilitate, fiecare act individual, fiecare notă, fiecare desen, fiecare declaraţie, poate instiga, poate genera confruntări”, a subliniat totodată ministrul de Interne.

Ministrul, care i-a primit pe liderii Consiliului francez al cultului musulman a afirmat că “tribunalele sunt aici pentru a fi sesizate de către cei care se consideră atacaţi, ofensaţi”, sugerându-le astfel să se adreseze justiţiei.

“Orice manifestaţie care vizează tulburarea ordinii publice, încingerea spiritelor, semănarea urei, nu va fi autorizată, va fi interzisă şi am dat ordin prefecţilor pentru ca aceste interdicţii să se aplice concret”, a concluzionat ministrul, citat de MEDIAFAX.

Sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles