DRUMUL DUCE SPRE TOTALITARISM?

Pentru un studiu mai vechi şi mai amplu, eram interesat să aflu care ar fi fost  paşii politici necesari de parcurs pe un drum de la democraţie la dictatură. Documentarea s-a dovedit a fi anevoiosă, plină de capcane istorice, sociologice şi metodologice. Renunţasem la proiect, când un prieten  mi-a sugerat să utilizez calculatorul care, cu un program bine gândit, îmi putea fi de mare ajutor.

Trebuie să recunosc, îndemânarea mea în ceea ce priveşte calculatorul este departe de fi îndestulătoare. De aceea am rugat pe cineva, mult mai priceput în ceea ce numim IT, să încerce utilizarea unui program care să permită finalizarea unei  asemenea teme. Persoana nu m-a încurajat prea tare, dar mi-a promis că va încerca.

Peste aproape o lună, omul  m-a rugat să ne întâlnim. Obţinuse un rezultat. M-am grăbit, nerăbdător, să-l aflu. Când ne-am văzut, mi-a spus că a folosit drept “modele” metode ale unor dictatori recunoscuţi de istorie, Hitler, Stalin, Mao, Musolini, Pinocet, Ceauşescu. Totul adaptat, desigur,  temei impuse.

Concluziile acopereau două coli de hârtie. Atât. Şi mi-a mai spus, în timp ce mi  întindea hârtiile:” Citeşte, o să fii surprins cât de multe lucruri cunoscute o să găseşti. Am impresia că am muncit de pomană. Răspunsul se afla  aici, în faţa noastră!”

Mă voi limita la a enumera elementele ce mi se par într-adevăr relevante, cu speranţa că specialistul a greşit programul. Cu nădejdea că răspunsurile sunt de fapt altele. Pentru că, altfel, astăzi ne cam aflăm pe acest traseu. Cel puţin aşa rezultă din concluziile pe care le am în faţă. Judecaţi  dumneavoastră şi comparaţi cele ce urmează  cu măsurile politice mai vechi sau mai recente ale  celor aflaţi la putere în România după 1989. Calea spre dictatură ar include  paşii  politici  enumeraţi mai jos.  Citez, cu linioară, ca în document:

* Întemeierea şi impunerea prin orice mijloace a  unui partid al conducătorului (preşedinte, cancelar, secretar general etc), cât mai puternic, cu scopul de a-l transforma într-un partid unic

* Politizarea forţată şi totală a celor mai democratice şi constituţional independente instituţii ale statului, cu intenţia de a le subordona politic

*Ignorarea treptată a  parlamentului şi iniţierea unor manevre politice pentru a-l desfiinţa  ori pentru a-l transforma într-o anexă utilizată numai pentru a da o faţadă democratică unor  decizii generate în exclusivitate de voinţa conducătorului

*Utilizarea frecventă a corupţiei pentru atingerea scopurilor politice

*Impunerea unor legi care exced cadrul constituţional, prin ocolirea dezbaterilor în parlament, sub pretextul urgenţei economice ori politice

*Organizarea şi utilizarea pe scară largă a unor procese politice, împotriva oponenţilor de orice categorie, sub masca apărării democraţiei şi a ordinii de drept

*Catalogarea ca antinaţională, contrară interesului naţional, a oricărei opinii care contrazice linia oficială de conduită politică

*Subordonarea în totalitate a guvernului, prin impunerea antidemocratică a primului ministru şi a miniştrilor cabinetului, de către conducător, în mod direct

*Încălcarea voită, în mod repetat, a Constituţiei şi iniţierea unor măsuri menite modelării legii supreme conform dorinţelor şi intereselor conducătorului

*Înfometatrea populaţiei prin măsuri politice denumite “de salvare naţională”, urmărindu-se de fapt o mai uşoară manevrare a cetăţenilor şi transformarea lor într-o  masă  fără reacţie în faţa unor decizii prin care sunt   restrânse  drepturi şi libertăţi democratice

*Sugrumarea mişcării sindicale prin neglijarea  cererilor acesteia şi discreditarea prin orice mijloace a liderilor sindicali

*Politizarea întregului aparat administrativ

*Utilizarea serviciilor secrete ca poliţie politică, începând cu elaborarea unor legi  prin care, pentru a “proteja” cetăţeanul, se permite ascultarea, urmărirea informativă şi înregistrarea video a oricui

*Legiferarea, mascată, a  spionării propriei populaţii

*Transformarea prezumţiei de nevinovăţie în prezumţie de vinovăţie

*Instaurarea stării de frică în rândul populaţiei. Frica de a vorbi la telefon, în locuri publice, pe internet sau în propria casă

*Oprimarea cetăţeanului de către instituţiile statului, începând cu guvernul şi terminând cu poliţaiul de la colţul străzii

*Contrafacerea rezultatului alegerilor, la toate nivelurile, în parlament, la alegerile locale ori generale, precum  şi în organizaţiile de partid

*Ameninţarea şi mituirea alegătorilor

*Învinuirea populaţiei pentru situaţia grea a ţării, impunându-i noi sacrificii şi caracterizând-o drept leneşă, înapoiată, consumatoare pe nedrept a veniturilor statului

*Nerespectarea, voită şi repetată, a convenţiilor internaţionale privind drepturile omului

*Nerespectarea, cu bună ştiinţă, a hotărârilor judecătoreşti care  contrazic deciziile conducătorului

*Acţiuni de subordonare a justiţiei, ameninţarea şi timorarea magistraţilor care dau hotărâri ce contrazic voinţa conducătorului

*Cultivarea cultului personalităţii, punerea în funcţiune a unui aparat de propagandă care să susţină public, ori de câte ori este nevoie,  toate  afirmaţiiile   conducătorului, chiar dacă acestea, din motive politice sau personale,  se contrazic frecvent sau sfidează evidenţa

*Însuşirea de către conducător a rolului de unic cunoscător  şi apărător al interesului naţional

*Prezentarea voinţei proprii drept  interes naţional,  pentru atingerea unor  scopuri  personale sau ale partidului pe care îl conduce

*Transformarea propagandei mincinoase în politică de stat prin subordonarea treptată şi ireversibilă a mass-media

Mai erau câteva concluzii pe care cred că este util să le transcriu. Prima  se referea la faptul că, în situaţia impusă de temă, dictatura rareori se instalează brusc. Ea se instaurează treptat, aproape pe nesimţite, devenind evidentă abia atunci când nu mai este nimic de făcut.

Se mai scotea în evidenţă că mişcarea nazistă s-a ridicat în condiţiile sărăcirii extreme a Germaniei (după pierderea războiului) şi mai ales ca urmare a efectelor dezastruoase generate de  criza mondială care a debutat în 1929. Că prezenţa naziştilor ca un mare grup parlamentar şi impunerea lui Hitler drept cancelar s-a datorat în mare parte şi slabei prezenţe populare la alegerile parlamentare din 1932.

Se mai sublinia că preluarea totală a  puterii de către Hitler a fost posibilă deoarece, imediat după instalarea în funcţia de cancelar, partidul său a preluat toate funcţiile de conducere din stat, din parlamentul central şi din cele regionale, în administraţia locală şi   în economie.

Aşa cum déjà am afirmat, aş dori ca orice asemănare cu ceea ce azi se întâmplă în plan politic la noi în ţară  să fie pură coincidenţă. Şi să nu fim martorii nepuntincioşi ai parcurgerii drumului spre totalitarism. Sper ca  finalizarea întregului studiu să-mi alunge îngrijorarea. Deşi, sincer să fiu, mă cam îndoiesc.

Teo Palade

29 noiembrie 2010

articol preluat de pe TeoPal Blog

What Next?

Related Articles

One Response to "DRUMUL DUCE SPRE TOTALITARISM?"

  1. Constantin Dusescu-Montreal says:

    Buna ziua.
    Cu un singur lucru nu sunt de acord;
    Nu poti conduce o tara, daca nu ai de partea TA un partid majoritar sau daca, fara partid si mai bine, nu esti sustinut de majorutatea poporului.

    Conducatorul statului, care nu respecta poporul si nu conduce tara pe directia buna, TREBUIE SCHIMBAT IMEDIAT, nu la final de mandat si judecat!