Drogurile castiga tot mai mult teren pe piata din Romania

Conform unui studiu realizat de Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului pe un eşantion de 1.000 de elevi şi studenţi din Capitală, cu vârste cuprinse între 14 şi 21 de ani, a reiesit faptul ca o treime dintre tinerii bucuresteni au consumat droguri, cel puţin o dată.


Dacă se menţine aceeaşi tendinţă, în 2010 unul din doi tineri nu va rezista tentaţiei de a încerca drogurile. Aceasta este concluzia unui studiu . Potrivit sondajului, la întrebarea „Aţi consumat vreodată droguri?”, 35% dintre subiecţi au răspuns afirmativ. 25% dintre cei intervievaţi au spus că ar fi tentaţi să consume.

De altfel, pentru 40% dintre subiecţii sondajului, stupefiantele reprezintă un mijloc de recreere. Mai mult, întrebaţi dacă drogurile uşoare ar trebui legalizate, doar 35% dintre aceştia s-au declarat împotrivă, iar 24% au preferat să nu răspundă.

Datele rezultate din studiul făcut în rândul tinerilor bucureşteni sunt cu atât mai grave, cu cât se estimează că „efectul tăcerii” la unele întrebări sensibile atinge 10%-15%. Prin urmare, în 2010 va fi atins un procent de 50% consumatori ocazionali cu vârste cuprinse între 14 şi 21 de ani, dacă ţinem cont de rata actuală de creştere a consumului.

În acest moment nu mai există zone predilecte pentru consumul şi distribuţia de droguri în Bucureşti. Consumul este răspândit atât în liceele de top, cât şi în şcolile industriale, ceea ce demonstrează caracterul organizat şi stabil al acestui fenomen. Singura diferenţa constatată se referă la calitatea drogului: stupefiantele mai scumpe şi mai pure pot fi găsite în liceele bine cotate ale Capitalei.

Studiul, realizat de Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului, trage un semnal de alarmă referitor la ineficienţa activităţii organismelor anti-drog. Numărul traficanţilor prinşi şi condamnaţi este în prezent redus, în pofida bugetelor existente şi a notorietăţii unor reţele şi distribuitori.

sursa: Antena3.ro

What Next?

Related Articles