Dosarul nuclear iranian în atenţia comunităţii internaţionale

Iran Centrala nucleara de la Busher

Recent, Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA) a publicat un document în care şi-a exprimat “îngrijorări grave” cu privire la programul nuclear iranian, bazându-se pe informaţii “credibile” potrivit cărora Teheranul lucrează la dezvoltarea bombei atomice.

În momentul de faţă Raportul întocmit de AIEA privind programul nuclear iranian nu a fost făcut public. Cu toate acestea îngrijorarea exprimată de către AIEA arată că Iranul şi-a continuat demersul pentru realizarea unui program nuclear militar, contrar angajamentelor internaţionale asumate.

Rămâne de văzut care va fi modul de reacţie al comunităţii internaţionale odată cu publicarea Raportului.

Până în prezent principalii actori internaţionali şi-au nuanţat poziţiile rămânând ca o decizie să fie adoptată de către ONU după publicarea raportului.

SUA

– SUA şi-au anunţat intenţia de a impune noi sancţiuni republicii islamice.
– sancţiuni împotriva Băncii Centrale iraniene ar viza în principal împiedicarea tuturor entităţilor străine care fac afaceri cu aceasta să îşi mai continue activitatea pe pământ american. Impactul ar putea fi enorm. Banca Centrală a Iranului este considerată un element-pivot al industriei petroliere a ţării, care varsă la bugetul de stat veniturile energetice, ce reprezintă 70% din totalul veniturilor Teheranului.
– secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a declarat că o acţiune militară vizând programul nuclear iranian ar putea avea un “impact grav” în regiune, fără a determina Teheranul să renunţe la proiectul său. Acesta consideră că o acţiune militară nu ar întârzia programul nuclear iranian decât cu trei ani şi, prin urmare, nu ar trebui luată în considerare decât în ultimă instanţă. Acesta consideră că comunitatea internaţională trebuie să aplice “sancţiunile cele mai dure” împotriva Teheranului.
– Washingtonul le interzice deja cetăţenilor săi şi companiilor americane să facă comerţ cu Iranul.
– Lawrence Eagles, analist al pieţei petroliere la JPMorgan Chase, consideră că “sancţiuni cu adevărat severe sau o acţiune militară împotriva Iranului prezintă în mod clar riscuri geopolitice ce ar antrena o creştere a preţurilor la petrol”. El apreciază că primele şase state cumpărătoare de petrol iranian – China, India, Japonia, Coreea de Sud şi Spania – importă circa 1,7 milioane de barili pe zi.

Israel:

– premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că un atac asupra facilităţilor nucleare iraniene ar trebui să fie executat doar în ultimă instanţă.

UE:

– europenii şi-au anunţat intenţia de a impune noi sancţiuni republicii islamice;
– analiştii americani apreciază că, criza datoriei din Europa riscă să afecteze implementarea unor sancţiuni dure împotriva Iranului, obligând SUA să aleagă între o intervenţie militară şi o izolare strategică a republicii islamice;
– fără marjă de manevră la Naţiunile Unite, SUA şi UE ar putea decide să sancţioneze direct exporturile iraniene de petrol sau Banca Centrală Iraniană. Însă este de aşteptat ca o astfel de manevră să afecteze economia europeană.

Rusia:

– continuă să se opună unui nou pachet de sancţiuni internaţionale, ceea ce face improbabilă orice fel de acţiune în acest sens în Consiliul de Securitate al ONU.

Germania:

– Cancelarul german Angela Merkel este adepta unor noi sacţiuni împotriva Iranului, dar nu respinge în mod deschis opţiunea militară pentru a se evita ca regimul de la Teheran să dezvolte arme atomice. Angela Merkel subliniază însă în continuare că doreşte ‘epuizarea căilor diplomatice prin care Germania îşi poate aduce aportul’. ‘Este clar că Iranul nu joacă cu cărţile pe faţă’, spune cancelarul referitor la programul nuclear iranian, pe care-l consideră ‘foarte  îngrijorător’.
– Angela Merkel cere din partea Iranului transparenţă absolută. ‘Mijloacele de care dispunem pentru a obliga Iranul să fie transparent nu s-au epuizat’, avertizează cancelarul german.
– apreciind că pe primul loc se situează noi sancţiuni, Angela Merkel comentează că acestea ar trebui să fie ‘cât mai  ample cu putinţă’.

InfoMondo

What Next?

Related Articles