Directorul FMI a demisionat

Directorul Fndului Fomentar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a demisionat joi din funcţie ca urmare a acuzaţiei de agresiune sexuală ce-i este adusă.

Acesta a afirmat într-o scrisoarea de demisie adresată consiliului de administraţie că este nevinovat de faptele de agresiune sexuală pentru care este încarcerat.

“Dominique Strauss-Kahn a informat astăzi consiliul de administraţie al Fondului Monetar Internaţional în legătură cu intenţia sa de a demisiona din funcţia de director general cu efect imediat”, a declarat instituţia într-un comunicat.

FMI a adăugat şi o scrisoare în care Strauss-Kahn îşi explică motivele.

“Cu o infinită tristeţe mă simt constrâns, astăzi, să prezint consiliului de administraţie demisia mea din funcţia de director general al FMI”, a scris el în această scrisoare. Ţin să spun că neg cu cea mai mare fermitate posibilă toate acuzaţiile care mi-au fost aduse. Vreau să protejez această instituţie pe care am servit-o cu onoare şi devotament, şi în special vreau să îmi consacru toată forţa, tot timpul şi toată energia pentru a-mi dovedi nevinovăţia”, a adăugat el.

Strauss-Kahn a preluat funcţia în noiembrie 2007, pentru un mandat de cinci ani.

Sâmbătă, el a fost arestat la bordul unui avion pe aeroportul din New York, o cameristă a hotelului în care îşi petrecuse noaptea acuzându-l că a agresat-o sexual şi că a încercat să o violeze.

Fostul director al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a promis să plătească o cauţiune de un milion de dolari şi să rămână în Mahattan în schimbul eliberării.

sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles