Din 2011 soferii vor plati 3 sau 4 euro/taxa de autostrada

Deşi nu se poate afirma că România are autostrăzi “adevărate”, ci doar surogate de autostrăzi, pentru utilizarea acestora,  şoferii vor plăti, din vara anului 2011, 3 sau 4 euro/100 de kilometri. Declaraţia a fost făcută de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, aflat în “vizită de lucru” la Calafat.

Se pare că “autorităţile române lucrează la o strategie privind taxarea porţiunilor de autostradă aflate pe coridorul IV pan-european”.

“Documentul va fi transmis Comisiei Europene”, a declarat Berceanu, citat de MEDIAFAX.

“În acest moment, sunt nişte proiecte de porţiune de autostrăzi de pe culoarul IV care se află la Comisia Europeană pentru aprobare. Acestea vor fi aprobate, însă pentru următoarele porţiuni va trebui să furnizăm o strategie la Comisia Europeană privind taxarea pentru autostrăzi. Şi nu este vorba neapărat de taxare, ci este vorba de sumele care se vor strânge pentru întreţinerea autostrăzilor”, a mai afirmat Berceanu.

El a adăugat că întreţinerea autostrăzilor reprezintă o cerinţă a Uniunii Europene întrucât “contribuabilii europeni sunt interesaţi ca atunci când dau nişte bani pentru autostrăzi acestea să fie întreţinute conform normelor UE”.

Sursa: MEDIAFAX

 

What Next?

Related Articles