Dialog Geoană – preşedinţie pe tema considerării mass-mediei “vulnerabilitate” pentru stat

Preşedintele Senatului i-a trimis, miercuri, o scrisoare şefului statului, prin care îi cere să retragă din Parlament Strategia Naţională de Apărare şi s-o modifice, în sensul eliminării menţiunii referitoare la mass-media, din capitolul care vizează “vulnerabilităţile”.

“Doresc să vă atrag atenţia, în mod deosebit, asupra paragrafului în care semnatarii susţin că menţionarea presei în cadrul capitolului Vulnerabilităţi reprezintă nu doar un act nedemocratic ci şi o încălcare a art.11 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, a art.10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi a art. 6 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene”, se arată în documentul menţionat.

Totodată, preşedintele Senatului atrage atenţia asupra faptului că, în acest moment, “toate semnalele internaţionale şi interne converg înspre respingerea menţiunii referitoare la mass-media în cadrul Strategiei Naţionale de Apărare”.

“Acest lucru reiese şi din dezbaterile ce au avut loc în cadrul din Comisiile de apărare ale Parlamentului, unde opinia majoritară a fost că prevederile legate de presă ar trebui eliminate din document”, se mai arată în scrisoare.

La această scrisoare, lui Mircea Geoană i se transmite de la preşedinţie, prin intermediul purtătorului de cuvânt, Valeriu Turcan, că “scrisoarea domnului Geoană este lipsită de decenţă. Ea s-ar putea explica fie prin tupeu, fie printr-o lipsă de discernământ. Recentele informaţii publice apărute arată dependenţa domnului Geoană de patronii de presă, el fiind în mod foarte clar complice la falsificarea dezbaterii publice”.

“Domnul Geoană a călcat în picioare functia de preşedinte al Senatului, precum şi independenţa mass-media. De aceea, domnul Geoană a avut un rol direct în vulnerabilizarea unor instituţii fundamentale ale democraţiei – Parlamentul şi mass-media.  În consecinţă, domnul Geoană nu poate pretinde că apără presa după ce el însuşi a călcat în picioare independenţa mass-media, beneficiind personal de comentariile unor falşi jurnalişti şi analişti închiriaţi de la patronii de presă, cu costuri mari pentru România”, a mai spus Valeriu Turcan.

Sursa: Realitatea

What Next?

Related Articles