Delegaţie a CEDO primită de Emil Boc

Emil Boc a primit pe data de 22 octombrie,  la Palatul Victoria, o delegaţie a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) condusă de preşedintele Curţii, Jean-Paul Costa. Întrevederea a vizat identificarea măsurilor care pot contribui la reducerea numărului de cauze împotriva României aflate pe rolul CEDO.

În cursul întrevederii au fost abordate aspecte legate de cauzele privind restituirea proprietăţilor şi durata procedurilor judiciare. Cele două delegaţii au avut, de asemenea, un schimb de opinii pe tema aderării Uniunii Europene la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care deschide calea acestui proces.

În ceea ce priveşte aplicarea recentei proceduri-pilot a CEDO referitoare la legislaţia aferentă despăgubirilor acordate în cazul imobilelor naţionalizate, primul-ministru a declarat că în cadrul Executivului se va analiza impactul acestei decizii, pentru a fi identificată soluţia optimă în acord cu recomandările CEDO, ţinându-se însă cont şi de actualele obstacole de ordin bugetar.

sursa:  comunicat de presă al guvernului

What Next?

Related Articles