Declaraţia lui Traian Băsescu la finalul reuniunii informale a Consiliului European

Traian Băsescu. foto presedintia României

Preşedintele Traian Băsescu, a participat luni, 30 ianuarie, 2012,la reuniunea informală a Consiliului European. La finalul reuniunii Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă.
Preşedintele a sintetizat ceea ce s-a dezbătut în cadrul reuniunii informale a Consiliului European şi concluziile la care s-a ajuns în cadrul acestei reuniuni:
1) Finalizarea  negocierii referitoare la încheierea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi convergenţa în Uniunea Europeană şi monetară
“Lucrul extrem de pozitiv este că s-a finalizat, practic, negocierea privind încheierea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi convergenţa în Uniunea Europeană şi monetară. Cred că a fost succesul acestei reuniuni.

2) Elaborarea declaraţiei politice pentru stimularea creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă
“Un al doilea document important, care devine un document politic ce trebuie transpus în concluziile următorului consiliu, este legat de declaraţia politică pentru stimularea creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă, în special în rândul tinerilor. Deci, sunt două documente: tratatul şi declaraţia legată de crearea de locuri de muncă, cu destinaţie în primul rând pentru tineri”.

Referitor la viitorul Tratat Traian Băsescu a spus:
“Ceea ce s-a stabilit reprezintă un compromis, dar un compromis acceptabil din punctul nostru de vedere, şi anume: statele non-euro, dar semnatare ale tratatului, participă la summiturile zonei euro ori de câte ori se discută probleme de interes general pentru piaţa unică, legate de competitivitate sau de eventuale modificări strategice în zona euro, de modificări de politici strategice în zona euro”.
“Mai mult decât atât, s-a stabilit că zona euro va avea minim două întâlniri pe an, la care cel puţin la una participă toţi semnatarii tratatului, dacă în cea de-a doua, spre exemplu, nu s-ar discuta chestiuni care vizează piaţa unică, competitivitatea şi aşa mai departe. Adică acele reuniuni în care se discută strict probleme euro, ca de exemplu: trebuie să contribuie la finanţarea Fondului de Stabilitate, în situaţia în care trebuie mărită resursa. Nu-i treaba statelor non-euro”.

“Tratatul intră în vigoare în momentul în care este ratificat de 12 state. În momentul de faţă, 25 de state au anunţat că intenţionează să semneze tratatul pe data de 1 martie. Sigur, acest timp va fi utilizat pentru discuţii în fiecare stat membru, în mod deosebit în statele non-euro. Tratatul stabileşte şi condiţiile de deficit structural, dar în urma dezbaterilor de astăzi, şi noi am fost printre cei care au susţinut ca în tratat să fie inclusă şi obligaţia de respectare a nivelului maxim de îndatorare prevăzut de Acordul de la Maastricht, cu mecanismele care se vor declanşa automat, dar astăzi nu am stabilit cum va funcţiona acest mecanism. Este sarcina Eurogrupului şi a Comisiei să facă nişte propuneri pentru modul cum se declanşează mecanismul cu privire la gradul de îndatorare excesiv. Mecanismul cu privire la deficitul excesiv este clar, el este în funcţiune şi acum şi se va declanşa în mod automat”.

Traian Băsescu a amintit avantajele pe care România le va avea în urma aderării la acest Tratat:
“Aş face o referire în câteva cuvinte şi la avantajele pe care le avem din punct de vedere al tratatului. În primul rând, ceea ce cere tratatul noi am declanşat ca proces de diminuare a deficitelor încă din 2010 – este adevărat, prin măsuri care au afectat consistent populaţia, dar care ne-au adus într-o situaţie de stabilitate şi de creştere economică în acest an. Ştiu că va trebui să avem în vedere soluţii pentru ca nivelul de trai al populaţiei să fie ajustat pozitiv, dar deocamdată ne-am atins obiectivul principal, acela de a redobândi stabilitate, şi măsurile pe care le-am luat sunt chiar măsuri pe care abia acum multe alte state trebuie să le aplice. Ce vă pot spune este că agenda legislativă a Guvernului, acordul de asistenţă de tip preventiv cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Uniunea Europeană, programul naţional de reformă şi Pactul Euro Plus, precum şi Agenda 2020 sunt elemente a cărora aplicare noi am declanşat-o şi care creează premise foarte bune României să se aşeze pe condiţionalităţile acestui tratat. Practic, nu avem decât să valorificăm până la urmă sacrificiile pe care le-a făcut populaţia până acum şi să fim nişte membri consistent corecţi, de la bun început, ai acestui tratat”.

sursa: comunicat de presă al Preşedinţiei României

What Next?

Related Articles