David Cameron: “Marea Britanie nu va mai ajuta Grecia”

David Cameron. foto. stf.uk

Într-un discurs ţinut pe 20 iunie în faţa unor investitori, premierul Marii Britanii, David Cameron, a afirmat că “ţara sa nu este obligată să mai acorde ajutor Greciei, cu excepţia contribuţiei la Fondul Monetar Internaţional”.
Aceasta, deoarece Marea Britanie nu se află, “slavă Domnului”, în zona euro.

“Prima acţiune de salvare a Greciei a fost derulată de ţările din zona euro şi nu văd niciun motiv pentru care Marea Britanie să fie implicată în mecanismele financiare europene sau oricare altele pentru o nouă salvare a Greciei”, citează AGERPRES.

Cameron a precizat că va declara acelaşi lucru şi la următoarea reuniune a şefilor de Guvern din Uniunea Europeană, care se va axa cu siguranţă pe criza din Grecia şi pe salvarea acestei ţări.

Sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles