Darfur: locul în care 2 arme revin fiecărui locuitor

copii in Darfur. foto adevarul

copii in Darfur. foto adevarul

În cei 13 ani de când a izbucnit războiul, ONU estimează că peste 300.000 de persoane au fost ucise în Darfur. Pe fondul ciocnirilor violente permanente, armele continuă să sosească din ţările vecine, urmare a cererii crescute.
“În trecut, în fiecare grup de păstori era câte un kalaşnikov. Acum, fiecare membru al grupului are cel puţin două arme”

Deşi viaţa cotidiană se deteriorează pe zi ce trece, urmare a violenţelor, nu există date exacte privind numărul armelor existente.

În decembrie, Ministerul de Interne sudanez a elaborat un raport estimativ potrivit căruia există  milioane de arme de calibru mic şi armament uşor în mâinile locuitorilor din Darfur”.

Haosul creat de război a împiedicat culegerea de  date şi informaţii pentru elaborarea de statistici.
Emile LeBrun membră a proiectului privind numărul estimativ al armelor de pe teritoriul Sudanului declară că ONU a înfiinţat un grup de experţi pentru a stabili de unde provin armele din Darfur, însă cercetările sale au fost blocate, se pare, de către Rusia.

Sursa THE GUARDIAN

Zinca Răzvan-Petru

What Next?

Related Articles