DAESH salută atacul de la Melbourne

Yacqub Khayre in 2010. Photo: AAP

Yacqub Khayre in 2010. Photo: AAP

În ultimul număr al revistei sale de propagandă, „Rumiyah”, gruparea teroristă DAESH a salutat atacul din Melbourne, în urma căruia un bărbat a fost împușcat și o femeie a fost luată ostatică.

Atacatorul, pe numele său, Yacqub Khayre, în vârstă de 29 de ani, l-a ucis pe Kai Hao, recepționer într-un bloc de locuințe din Melboune, iar apoi a luat ostatică o femeie.

Atacul, pe care Primul Ministru australian, Malcolm Turnbull, l-a catalogat ca „un act de terorism”, a fost revendicat de organizația teroristă DAESH.

Recent, al unsprezecelea număr al revistei „Rumiyah”, a celebrat incidentul din 5 iunie, catalogându-l ca un atac asupra cetățenilor ce aparțin „cruciatului Australia”: „În a zecea zi a Ramadanului, un soldat al Califatului a executat o operațiune în orașul Melbourne. A luat ostatică o femeie, iar apoi a ucis unul din cetățenii cruciatului Australia. După ce a ademenit polițiștii în locul unde era, a deschis focul asupra lor, rănind trei dintre ei înainte de a atinge starea supremă a martirajului”.

Daesh a revendicat atacul în intervalul de 24 de ore de la săvârșirea sa, prin agenția de știri, „Amaq”, descriindu-l pe Khayre ca „soldat al ISIS”.

În timpul operațiunilor de neutralizare a atacatorului, întreprinse de poliție – care au durat câteva ore – Khayre a sunat la postul de televiziune „Canal 7” și a declarat că face aceste lucruri din loialitate față de ISIS și al-Qaeda.

În urma schimbului de focuri care a urmat, trei polițiști au fost răniți.

Khayre avea în posesia sa două arme automate cu care l-a ucis pe Hao și a rănit trei ofițeri ai Grupului de Operațiuni Speciale.

În cele din urmă, atacatorul – născut în Somalia – a fost ucis în urma unei rafale de gloanțe trase asupra apartamentului unde se adăpostise.

Era cunoscut poliției, întrucât în anul 2010 a fost achitat în urma unui proces în care se presupune că ar fi avut un rol în planificarea unei acțiuni teroriste împotriva bazei militare din Holsworthy. Totuși, la momentul săvârșirii acestui atac, nu era în vizorul autorităților, nici nu luase contact cu vreun membru al grupării jihadiste.

Prin intermediul revistei „Rumiyah”, Daesh a dus o campanie susținută de informare a adepților săi din vest, oferind adevărate sfaturi tactice: în numărul din luna mai a acestei publicații, gruparea jihadistă recomanda atacatorilor să folosească „spațiile închise” pentru a-i putea aduna și controla mai ușor pe „necredincioși”.

Adepții erau sfătuiți să-i „masacreze”, folosind clădirile ca barieră naturală împotriva oricăror forțe care li s-ar opune.

 

Sursa știrii: Daily Mail, The Australian,

What Next?

Related Articles