Cutremur in China – 300 de morti si 8000 de raniti UPDATE

300 de persoane au murit şi 8.000 au fost rănite, miercuri, 14 aprilie, în nord-vestul Chinei, în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,9. Cutremurul s-a produs la ora locală 07.49 (02.49, ora României), la 380 de kilometri sud/sud-est de oraşul Golmud şi la o adâncime de 46 de kilometri.El a fost urmat de trei replici, dintre care cea mai mare a avut magnitudinea 5,8.


Districtul, care se află într-o zonă izolată şi apropiată de regiunea autonomă Tibet, este format dintr-o populaţie de aproximativ 80.000 de persoane, potrivit cifrelor oficiale.

“Au fost trimişi militari pentru a salva oamenii îngropaţi sub dărâmăturile caselor”, a declarat un oficial local, Huang Limin, citat de China Nouă.

Numeroase case s-au prăbuşit, străzile au fost blocate de alunecările de teren şi telecomunicaţiile sunt dificile după cutremurul cu magnitudine de 6,9, potrivit Institutului american de geofizică USGS, şi 7,1 potrivit Institutului chinez de seismologie.

Peste 85% din clădirile situate în apropiere de epicentru, în districtul Yushu, s-au prăbuşit, potrivit agenţiei China Nouă, care citează un alt oficial guvernamental local.

 

Sursa: MEDIAFAX

Update 13.00: autorităţile chineze au anunţat că numărul morţilor a crescut la numărul de 400 iar cel al răniţilor la 10.000

What Next?

Related Articles