Cum vede ministereasa Udrea îmbunătăţirea turismului românesc

Elena Udrea despre îmbunătăţirea turismului românesc. foto MEDIAFAX

Prezentă la o întâlnire cu reprezentanţii tour-operatorilor, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea a afirmat că “doreşte ca hotelurile Regiei Autonome – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) să fie scoase la vânzare”. Probabil, în acest fel, hotelurile cu pricina, ajungând în posesia unor structuri private, vor contribui mai substanţial la îmbunătăţirea turismului românesc.  
“Sunt foarte multe structuri de turism care ar trebui vândute. Probabil că se va scoate la vânzare patrimoniul RAAPPS”, a spus Udrea, potrivit MEDIAFAX şi Hotnews.

Ea a adăugat că “unele hoteluri RAAPPS aflate în paragină sunt surse de venituri doar pentru directorii temporari ai acestora”. Ca exeplemple au fost date hotelurile Bradu din Covasna si Triumf din Bucureşti, aflate în patrimoniul statului şi care ar trebui scoase la vânzare.

Referitor la vânzarea acestor hoteluri, Udrea a spus că se va face prin licitaţie publică, naţională sau internaţională, în mod transparent.

“Sa se facă transparent, prin licitaţie publică, naţională sau internaţională, numai să se vândă aceste hoteluri. Am ratat cateva ocazii ca mari lanţuri hoteliere să ajungă în Bucureşti şi să investească aici, pentru că statul nu a fost suficient de prompt în a da drumul acestor vânzări” a spus Udrea.

Ea a adaugat că “Bulgaria a privatizat litoralul vânzând acum 20 de ani către investitorii germani, iar Romania a privatizat către “prietenii guvernelor”, iar astazi totul este în paragină”.

 

Sursa: MEDIAFAX, Hotnews

What Next?

Related Articles