Cu telegondola prin Bucureşti?

cu telegondola prin Bucuresti. foto presaonline.ro

Un proverb spunea ceva de genul “omului chel îi lipseşte doar tichia de mărgăritar”. Asta ar fi cea mai bună parafrazare a deciziei unor firme de a proiecta şi apoi, de a construi, în Bucureşti, o telegondolă.  

Potrivit 100.construct, traseul telegondolei ar fi următorul:
– plecare: de la capătul Şoselei Pantelimon, de lângă hipermarketul Cora
– traseu: traversarea salbei de lacuri Dobroieşti, Fundeni, Colentina, Plumbuita, Tei, Floreasca, Herastrau
– terminal: lângă Piaţa Presei Libere

Traseul total va fi de 10 kilometri.
Cabina telegondolei va opri în cinci staţii care vor fi amplasate in apropriere de marile bulevarde cu care telegondola  se intersectează:
– DN1 (Piaţa Presei)
– bd. Aviatorilor
– Barbu Văcărescu
– Lacul Plumbuita
– Şoseaua Pantelimon (Cora Pantelimon)

Proiectul telegondolei din Bucureşti a fost prezentat Comisiei Tehnice de Urbanism de pe lângă Primăria Municipiului Bucureşti, membrii acesteia solicitând proiectanţilor date suplimentare.
Arhitecţii din Comisie au “desfiinţat” proiectul, considerând că este un proiect politic şi că afectează spatiile verzi din parcuri – şi aşa reduse din cauza dezvolattorilor imobiliari – inclusiv un monument de importanţă naţională: Parcul Herăstrău.
Iată câteva din opiniile arhitecţilor din Comisie:
Casandra Roşu: “Peste Colosseum aţi văzut vreo telegondola? Într-un oraş serios, anumite zone istorice trebuie privite cu seriozitate şi trebuie protejate. Eu sunt categoric împotriva acestui proiect”.

Dan Marin: “Mă urc în telegondolă ca să văd cocioabele de vis-a-vis. Dacă vreţi un proiect adevărat, puteti amenaja salba de lacuri Colentina la sol. În nici unul din marile oraşe turistice ale lumii ,în zonele istorice nu există telegondolă. Plus că telegondola trece pe deasupra Ambasadei Chinei şi altor instituţii de acest gen care cu siguranţă nu vor fi de acord”.

Comisia nu a luat încă o decizie, proiectanţii (Kasol Grup) urmând să revină la o altă şedinţă cu studii suplimentare pentru a justifica investiţia de 20 milioane de euro. Oricum, fără acordul favorabil al Comisiei, proiectul nu poate merge mai departe.

 

Sursa: 100 construct.ro

What Next?

Related Articles