CSM nu este de acord cu reinoirea mandatului de procuror general al Codrutei Kovesi

Codruţa Kovesi a primit aviz negativ pentru reînvestirea în funcţia de procuror general al României.

Toţi cei cinci membri ai Secţiei pentru procurori ai CSM au votat împotriva menţinerii Codruţei Kovesi în funcţia de procuror general.

Singurul vot “pentru” a fost cel al ministrului Justiţiei, de altfel cel care a propus-o.

Cei care au votat sunt împotriva Codruţei Kovesi sunt Dan Chiujdea, prim-procuror la Parchetul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, Bogdan Licu, procuror în cadrul Parchetului Tribunalului Bucureşti, Cristian Deliorga, prim-procuror al Parchetului Tribunalului Constanţa, Liviu Dăscălescu, procuror general adjunct al Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, Graţiana Isac, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Întrebările pe care le-au pus membrii Secţiei pentru procurori a CSM au vizat chestiuni mai mult personale decât tehnice.

După anunţarea votului, ministrul Cătălin Predoiu a refuzat să facă declaraţii.

În schimb, Codruţa Kovesi a spus că nu doreşte să comenteze decizia CSM, însă s-ar fi aşteptat ca interviul să conţină mai multe întrebări pe teme tehnice privind managementul Ministerului Public, decât declaraţiile publice pe care le-a făcut la adresa activităţii Consiliului.

“Este o decizie ce ţine de şeful statului. Voi îndeplini mandatul până în ultima zi, iar raportul de activitate prezentat este o oglindă a întregii mele activităţi”, a spus Kovesi.

sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles