Croaţia va avea preşedinte – femeie

Kolinda Grabar Kitarovic - preşedinta Croatiei. foto croportalKolinda Grabar Kitarovic  se pare că este, începând de azi, preşedinta Croaţiei. Fostul ministru al Afacerilor externe, politiciana de sorginte conservatoare, a fost aleasă preşedinte al Croaţiei la sfârşitul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale desfăşurate duminică.
Potrivit rezultatelor oficiale, ea l-a învins pe preşedintele în exerciţiu.

Grabar Kitarovic, 46 de ani, a obţinut 50,44% din voturi faţă de 49,56% pentru social-democratul Ivo Josipovic, potrivit rezultatelor publicate de Comisia electorală centrală după numărarea a 80% din sufragii.

Dacă rezultatele definitive confirmă victoria dnei Grabar Kitarovic, ea va fi prima femeie preşedinte din Balcani aleasă prin vot universal.

Croaţia, o ţară cu 4,2 milioane de locuitori, se confruntă de şase ani cu o criză economică şi a devenit în iulie 2013 al 28-lea membru al Uniunii Europene (UE).

Kosovo are o femeie preşedinte, Atifete Jahjaga, dar ea a fost aleasă de parlament, potrivit constituţiei kosovare, potrivit AFP.

Sursa: AFP, AGERPRES

What Next?

Related Articles