Crin Antonescu: “Sta in puterea noastra sa schimbam puterea lor”

Preşedintele PNL Crin Antonescu şi-a prezentat pe 13 iulie programul pentru alegerile prezidenţiale. Intitulat “Stă în puterea noastră să schimbăm puterea lor”, programul specifică faptul că viitorul preşedinte al României nu se vrea a fi un preşedinte-jucător, ci unul responsabil, echidistant”. 


“Epoca preşedintelui-jucător s-a terminat. Am văzut cu toţii că un preşedinte-jucător are o echipă, are oamenii lui, un preşedinte-jucător nu poate servi. Iar eu nu vreau să fiu jucător, ci să fiu un preşedinte al tuturor românilor care au o speranţă, care vor să tragă pe cineva la răspundere pentru viaţa lor şi pentru viitorul lor. Nu vreau un preşedinte partizan, vreau un preşedinte responsabil”, a continuat el.
Crin Antonescu consideră că “esenţa reformei statului constă în disponibilizarea clientelei politice.

“Esenţa reformei statului ţine de disponibilizarea clientelei politice şi de mobilizarea elitelor. A venit vremea să punem în şomaj clientela politică a tuturor, a venit vremea ca elitele să vină la putere, să dea forţă şi profunzime instituţiilor. Dacă nu le convine, să mai emigreze şi cei din aceste clientele lacome şi neostoite”, a susţinut Crin Antonescu.

Antonescu a asigurat că are forţa de a impune soluţiile pe care le pregăteşte.

“Forţa mea este în mine, nu e în oameni ascunşi în spatele meu, cu jocurile şi interesele lor. Forţa mea este forţa principiilor şi a consecvenţei cu care fac politică, păstrându-mi libertatea pâna azi şi nefiind azi dator niciunuia dintre cei care de 20 de ani domină România, sufocând-o”, a asigurat el.

În cadrul discursului său, Antonescu a făcut şi portretul viitorului preşedinte al României – factor de încredere, de echilibru, de mediere, model şi reper pentru cetăţeni.

 

 

Sursa: NewsIn

What Next?

Related Articles