Consiliul de Securitate al ONU impune sancţiuni severe regimului dictatorului libian Gaddafi

Consiliul de Securitate al ONU foto UN.org

În cursul reuniunii de sâmbătă a Consiliului de Securitate al ONU, a fost adoptată în unanimitate o rezoluţie prin care se impun sancţiuni severe reprezentanţilor şi apropiaţilor regimului dictatorului libian Muammar Gaddafi.

Câtreva dintre sancţiunile adoptate:
– embargo asupra vânzării către Libia de arme şi materiale conexe;
– interdicţia de a călători pe teritoriul ţărilor membre pentru 16 persoane, printre care Muammar Gaddafi, şapte fii şi fiica sa şi persoane puternic legate de regim, cum ar fi şeful securităţii personale a lui Gaddafi, ministrul apărării sau directorul serviciului secret al armatei;
– îngheţarea activelor financiare ale colonelului Gaddafi, şi patru dintre fii săi şi a unui apropiat al regimului.

Membrii Consiliului de Securitate consideră că atacurile sistematice actuale împotriva populaţiei civile din Libia “pot fi asimilate crimelor împotriva umanităţii”.

Consiliul de Securitate a decis să transfere procurorului Curţii Penale Internaţionale “situaţia din Libia începând cu 15 februarie” şi să ceară autorităţilor libiene să “coopereze pe deplin” cu tribunalul de la Haga. Această măsură a făcut obiectul unor lungi discuţii între statele membre, unele ridicând obiecţii, potrivit mai multor diplomaţi.

Membrii Consiliului mai cer totodată încetarea imediată a violenţelor şi luarea unor măsuri pentru a răspunde aspiraţiilor legitime ale poporului libian.

Rezoluţia cere autorităţilor libiene să acţioneze “cu cea mai mare reţinere”, “să asigure securitatea tuturor străinilor”, “să asigure trecerea sigură a ajutoarelor umanitare şi medicale” şi “să ridice imediat toate restricţiile asupra tuturor formelor de media”.

sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles