Consiliul de Cooperare al Golfului va impune sancţiuni împotriva membrilor mişcării Hezbollah

steagul Hezbollah. foto wikipedia

steagul Hezbollah. foto wikipedia

Miniştrii adjuncţi de Interne ai statelor care fac parte din Consiliul de Cooperare al Golfului, – format din Arabia Saudita, Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar si Emiratele Arabe Unite – se vor întâlni în prima saptamâna a lunii iulie, mai exact pe 4 iulie, în capitala Arabiei Saudite, Riyadh.
Scopul întâlnirii este acela de a discuta modalităţile de impunere a unor sancţiuni asupra membrilor mişcării şiite Hezbollah din Liban.

Anterior, statele membre au decis pe 10 iunie să impună sancţiuni împotriva membrilor Hezbollah ca urmare a implicării acestei  mişcări în războiul civil din Siria.

Statele din Consiliul de Cooperare îi susţin pe rebelii suniţi în războiul împotriva foţtelor lui Bashar al-Assad şi au ameninţat că vor adăuga gruparea Hezbollah pe lista organizaţiilor teroriste.

Abdullatif al-Zayani, secretarul general al Consiliului de Cooperare al Golfului, a declarat că sancţiunile vor fi implementate, fără a detalia modul în care vor fi puse în aplicare.

Cel mai probabil sancţiunile vor viza permisele de şedere ale membrilor Hezbollah şi activităţile economice ale acestora.

În 20 iunie autorităţile au expulzat 18 cetăţeni libanezi din Qatar, stat în care se estimează că lucrează aproximativ 360.000 de libanezi care trimit spre ţara de origine aproximativ 3 miliarde de euro anual.

Sursa: Alarabiya

Flavius Rusu, InfoMondo

What Next?

Related Articles