Conferinţa “Voice of the Flank Security Forum 2015″ – Bucureşti

conferinta Voice of the Flank Security Forum 2015. foto maeÎn urmă cu o zi, ministrul Afacerilor externe, Bogdan Aurescu a deschis Conferinţa “Voice of the Flank Security Forum 2015″, eveniment organizat de The German Marshall Fund of the United States.
În deschiderea intervenţiei sale, Bogdan Aurescu s-a referit la semnificaţia Reuniunii şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est, care se desfăşoară din 4 noiembrie 2015, la Bucureşti, şi a arătat că acest demers demonstrează “interesul crescut al regiunii noastre de a consolida securitatea comună, ca parte integrantă a securităţii Aliate”.

“Reuniunea reflectă asumarea regională a responsabilităţii şi conştientizarea ameninţărilor cu care NATO se confruntă, mai ales la Est, şi a îndatoririlor pe care le avem, ca membri ai Alianţei, de a contribui la securitatea euro-atlantică. Vom putea evalua dacă depunem suficiente eforturi pentru a avea o Alianţă puternică, responsabilă şi pregătită, dacă acţiunile noastre sunt pe măsura angajamentelor luate în 2014 şi vom analiza care sunt priorităţile pentru summit-ul din 2016 de la Varşovia”.

Pornind de la evoluţiile de securitate de pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice ministrul afacerilor externe a realizat, în alocuţiunea sa, o prezentare a eforturilor pentru consolidarea apărării colective, precum şi pentru asigurarea unui răspuns adecvat al NATO la provocările strategice.

Aurescu a menţionat stadiul implementării deciziilor adoptate la Summit-ul Aliat din Ţara Galilor din 2014, subliniind rezultatele obţinute ca urmare a implementării Planului de Acţiune al NATO pentru creşterea capacităţii operaţionale.

“NATO dispune de o forţă consolidată pentru reacţie rapidă, deja operaţională, precum şi de o prezenţă pe flancul estic sub forma structurilor de comandă şi control, inclusiv la Bucureşti”, a declarat Aurescu. Pe fondul persistenţei ameninţărilor de securitate, atât din est, cât şi din sud, ministrul MAE a susţinut că “obiectivul comun este consolidarea solidarităţii în cadrul NATO, securitatea Aliaţilor fiind indivizibilă”.

Bogdan Aurescu a mai subliniat că “adaptarea continuă a NATO, inclusiv în perspectiva reuniunii la vârf de la Varşovia, va consolida Alianţa, o va face mai puternică şi mai capabilă de a răspunde ameninţărilor, sub egida valorilor fundamentale de unitate, solidaritate şi coeziune.”

“Pentru România, adaptarea NATO se bazează pe o relaţie transatlantică puternică, pe cooperarea strategică NATO – Uniunea Europeană, pe implicarea partenerilor inclusiv prin dezvoltarea unei politici specifice a NATO la adresa acestora, precum şi pe continuarea extinderii Alianţei în vederea creşterii ariei de stabilitate şi securitate. Obiectivul nostru ultim este securitatea spaţiului euro-atlantic”.

Bogdan Aurescu a reamintit propunerile recente ale României, cu privire la necesitatea unei strategii  integrate a NATO, în relaţie cu partenerii din estul şi sudul Alianţei, şi cu privire la necesitatea unei evaluări strategice a contextului de securitate în regiunea Mării Negre, proces aflat deja în curs.

Ministrul Bogdan Aurescu a pledat, în concluzie, pentru aprofundarea cooperării de la Marea Neagră la Marea Baltică, aceasta fiind o contribuţie importantă a Aliaţilor estici pentru securitatea şi prosperitatea întregii Alianţe.

“Reuniunea va demonstra, o dată în plus, că statele afectate de noile provocări de securitate sunt în egală măsură pregătite să îşi asume responsabilităţile necesare pentru a asigura stabilitate şi securitate în beneficiul Aliaţilor şi al partenerilor Alianţei”.

MAE

What Next?

Related Articles