Condiţii precare de muncă în cadrul unor instituţii ale UE?

Catherine Ashton. Şefa diplomatiei europene.foto agerpres.ro

EUObserver, în ediţia sa online titrează: “Parte din personalul diplomatic din cadrul instituţiilor UE, părăseşte posturile din cauza condiţiilor proaste de muncă”. Astfel, aproximativ 60 de membri ai Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE) au renunţat la funcţiile deţinute în cadrul acestuia în ultimele nouă luni.

Plecările au avut efecte negative asupra departamentelor individuale, unul dintre ele, care se ocupă de misiunile UE privind crizele în străinătate pierzând şase dintre cei 12 secretari.

David O’Sullivan, un funcţionar de rang înalt din cadrul SEAE, a declarat pentru EUObserver că numărul plecărilor nu este semnificativ, deoarece reprezintă aproximativ 4% din cei 1.500 de membri ai personalului de la Bruxelles.

“Nu cred că avem o problemă cu persoanele care pleacă. Unii pot fi nemulţumiţi, dar acestea sunt probleme inerente unei instituţii noi… nu este ca şi cum am avea o problemă generală”, a declarat el.

Mai multe persoane care au părăsit instituţiile UE au descris managementul drept “un dezastru absolut … un coşmar … haos”.

Un director SEAE a declarat că există o “disfuncţionalitate majoră”.
“Dacă SEAE ar fi fost o companie privată şi oamenii ar fi trebuit să muncească în aceste condiţii, ar fi intrat în faliment”, a declarat un delegat oficial.

La doi ani de la crearea acestui nou organism, personalul nu îşi cunoaşte exact îndatoririle, “nu ştie cine şi ce face în această organizaţie”.

Mulţi dintre angajaţi nu au acces la e-mail sau nu au telefon de serviciu la birou. Restituirea cheltuielilor medicale şi a taxelor şcolare pentru copii în cazul misiunilor în străinătate sunt plătite cu întârziere, ceea ce îi face pe diplomaţii europeni reticenţi să călătorească şi le creează dificultăţi secretarilor “prost plătiţi”.

Zeci de ambasade ale UE nu au calculatoare cu ajutorul cărora să transmită documente secrete, ceea ce obligă personalul să înmâneze direct aceste acte.
Nici măcar biroul lui Catherine Ashton nu are un computer care să poată fi folosit pentru documente secretizate, potrivit EUObserver.

O sursă a declarat că dacă lucrurile nu se vor schimba, SEAE ar putea să se destrame, activitatea acestuia fiind transferată Consiliului şi Comisiei.

Sursa: EUObserver

What Next?

Related Articles