Comisie pentru planul PSD anticriza

Vicepremierul Dan Nica a anunţat pe 20 iulie că membrii coaliţiei de guvernare au decis constituira unei Comisii, condusă de ministrul Constantin Niţă (PSD) şi Adriean Videanu (PDL). Comisia va analiza propunerile social-democraţilor din planul anti-criză.


“Noi avem mai multe propuneri pe care le-am şi anunţat în mod public că dorim să fie introduse pe ordinea de zi în discuţia coaliţiei.

“Decizia a fost ca acestă Comisie, pe care noi am constituit-o, să le analizeze pe fiecare dintre ele, să facă evaluările necesare şi recomandarea când să intre în vigoare, de la 1 septembrie, respectiv, de la 1 ianuarie. Important e să avem aceste consultări şi aceste decizii luate foarte rapid”, a spus Nica.

“Am decis ca în cadrul comisiei pe care noi o avem împreună cu PDL să analizăm acele măsuri care trebuiesc adoptate şi să fie introduse în Codul fiscal, astfel încât în al doilea semestru al acestui an şi primul semestru al anului viitor să avem măsuri care să aducă un sprijin mediului de afaceri, firmelor româneşti, pentru că este nevoie de un sprijin în acest moment, consistent din partea Guvernului”, a mai spus Nica.

 

 

Sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles