CNADNR scoate la licitaţie proiectarea şi construcţia tronsonului Cernavodă-Medgidia

sigla CNADNR. cnadnr.ro

În luna mai, CNADNR scoate la licitaţie proiectarea şi construcţia tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia. Aceasta, după ce a reziliat contractul acordat companiei franceze Colas.
“Lucrările vor începe până la finele anului”, a declarat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, citat de MEDIAFAX.

Ea a spus că firma franceză a cerut suplimentarea valorii contractului cu 16 milioane euro, din cauza modificării traseului pe o distanţă de 14 km din lungimea totală de 20 km a tronsonului.

“Au solicitat costuri suplimentare importante, adică 16 milioane euro, în condiţiile în care evaluarea consultantului arată că noul traseu costă cu cinci milioane euro mai puţin”, a spus Boagiu.

Ministrul a menţionat şi alte motive pentru care a decis rezilierea contractului:

–  solicitarea pentru prelungirea termenului final cu doi ani, pentru 2013;
–  nefinalizarea proiectului pe o distanţă de 14 km;
–  începerea construcţiei pe o distanţă de 5,5 km cu un an întârziere, respectiv în vara anului 2010.

Sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles